Teatru, dans, pasiune, feminitate

- Vineri, 14 martie 2025, de la ora 19:00, la Sala Mare a Teatrului „Tony Bulandra” Târgoviște, are loc premiera spectacolului „Casa Bernardei Alba”, o adaptare teatral-coregrafică după piesa scrisă de autorul spaniol Federico García Lorca, realizată de Mălina Andrei. Producția reunește nu mai puțin de nouă actrițe ale teatrului târgoviștean, într-un regal al feminității, al emoțiilor, al forței interioare, contrabalansate de prezența actorului Corneliu Jipa, în rolul filosofic al Poetului, și de cea a lui Mario Monțescu, în rolul cuceritorului Pepe Romano.
Coregrafa Mălina Andrei prezintă spectacolul drept o dramă despre privarea de libertate, despre impunerea unor reguli absurde, care duc la eradicarea iubirii. Intenția sa a fost să aducă pe scena teatrului din Târgoviște o parte din personalitatea fascinantă a lui Federico García Lorca – dramaturg, poet, pianist de origine spaniolă. În spectacolul de teatru-dans „Casa Bernardei Alba” este vorba despre emoție, pasiune, sânge. Totodată, Mălina Andrei mărturisește că s-a bucurat să lucreze cu majoritatea actrițelor din Teatrului „Tony Bulandra”, tocmai pentru că sunt personalități foarte puternice. Este vorba despre: Cristina Dumitra, Ana Maria Carablais, Antonia Ionescu, Andreea Tănase, Iulia Verdeș, Oana Marcu, Iulia Dinu, Delia Lazăr, Octavia Gheboianu. De prezența și expresivitatea scenică a fiecăreia în parte vă puteți bucura și în restul spectacolelor din repertoriul curent.
Acțiunea spectacolului „Casa Bernardei Alba” are loc într-un sat spaniol din regiunea Andaluzia. Amplasarea în acest spațiu geografic anume se face cu ajutorul ilustrației muzicale concepute de Mălina Andrei, care a selectat cu precădere melodii spaniole. Scenografia, realizată de Mc Ranin, pune accentul pe delicatețea și estetica corpului feminin.
Povestea este cea a celei mai înstărite femei din comunitate, Bernarda Alba, care își pierde soțul și intră în perioada de opt ani de doliu, cerută de tradiția locului, pe care ea o respectă cu strictețe. Casa devine astfel o închisoare a tăcerii pentru Bernarda, pentru cele cinci fiice ale sale, aflate în floarea vârstei, pentru mama Bernardei, pentru guvernantă și servitoare. În urma deciziilor tiranice ale Bernardei, femeile vor trăi în spatele zidurilor și al obloanelor trase. Vor ieși doar pentru a merge la biserică, acoperite de văluri negre. Supuse convențiilor nemiloase, tinerele fete trăiesc o stare de perpetuă neîmplinire și neliniște interioară, în care se aglomerează dorințe refulate, resentimente, frustrare și chiar ură, împotriva propriei mame și a tuturor celor care se bucură de libertate. Cel mai chipeș tânăr din sat, Pepe Romano, o cere pe cea mai mare dintre fiice, Angustias, de soție și primește permisiunea de a-i vorbi seara, în fața gratiilor ferestrei. Însă, cu această ocazie, el o întâlnește și pe Adela, mezina familiei, frumoasă, vitală, plină de entuziasm. Urmărită de servitoare și de surorile geloase, Adela, îndrăgostită iremediabil de acest tânăr, își vede secretul dat în vileag în fața familiei acuzatoare, surorile ajungând să se urască în lupta pentru singurul bărbat cu care interacționează. Bernarda va opta pentru o soluție radicală, generând consecințe grave.
Pasiune, emoție, feminitate, invidie, gelozie, singurătate, toate într-un spectacol intens despre cum să depășești pierderea cuiva drag și nu numai…
Partajează acest conținut:
Lasă un răspuns