S-a dat startul celei mai importante etape de reabilitare termică a blocurilor de locuințe din Târgoviște
În cadrul unei conferințe de presă care a avut loc astăzi (n.r. 17 iulie 2024), primarul Municipiului Târgoviște, Daniel Cristian STAN, a precizat: „Am semnat deja, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C5 – Valul Renovării, contracte de finanțare în valoare de aproximativ 50.000.000 lei, iar în cadrul Programului Regional „Sud Muntenia”, urmează să fie semnate contracte de finanțare în valoare de 75.000.000 lei.
Lucrările avute în vedere sunt deosebit de complexe si vizează izolarea termică a fațadei (parte opacă si parte vitrată), închiderea balcoanelor cu tâmplărie termoizolantă, izolarea termică a planșeului peste subsol, instalarea de panouri solare, înlocuirea corpurilor de iluminat și a circuitelor electrice aferente parților comune, înlocuirea sau modernizarea lifturilor, repararea acoperișului tip terasă, a trotuarelor de protecție, repararea sau înlocuirea instalației de distribuție a apei reci si a colectoarelor de canalizare menajeră din subsoluri, măsuri de reparații si consolidare, adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilități, etc. Este important să precizăm că sumele datorate de către proprietarii locuințelor vor fi eșalonate pe 10 ani, sunt cuprinse intre 3,5% si 25% din valoarea lucrărilor aferente unui apartament (in funcție de venitul pe membru de familie, proprietarii care au venitul sub salariul mediu net lunar pe economie plătind numai 3,5%) și vor fi achitate numai după recepția finală.
În acest moment, lucrăm la documentații tehnice de anvelopare termică care vizează peste 100 de scări de bloc, în afara celor în privința cărora avem încheiate contracte de finanțare, urmând a găsi soluții inclusiv în cadrul programului național de reabilitare termică, cadrul legal fiind asigurat prin OUG 18/2009 privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe. Este important de reținut că blocurile de locuințe, nefiind proprietatea Primăriei, nu pot fi reabilitate fără concursul asociației de proprietari și al beneficiarilor persoane fizice, care trebuie să asigure completarea documentației puse la dispoziție de către noi! Totodată, potrivit legislației în vigoare, lipsa asociației de proprietari face imposibilă accesarea finanțării”, a conchis edilul urbei noastre.
Vali NIȚU
Partajează acest conținut:
Lasă un răspuns