Vești bune de la… Bruxelles și un nou proiect cu finanțare europeană devine certitudine
Primarul Municpiului Târgoviște, Daniel Cristian STAN, a făcut câteva precizări importante referitoare la un nou proiect în urbea noastră: „Astfel, una dintre cele mai importante și spectaculoase investiții din istoria municipiului Târgoviște, respectiv „Valorificarea și Amenajarea Peisagistică a Șanțului și a Valului Cetății”, Etapa I, un tip de fortificație UNICAT pentru zona de sud-est a Europei, a intrat în etapa de precontractare, aspect comunicat oficial de către Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia.
Intervențiile au în vedere o suprafață de aproximativ 41.000 mp. și presupun, în linii mari:
– amenajarea unei piste cicliste, pe toată lungimea Fortificației, dublată de traseu pietonal;
– construirea și amenajarea de traversări la principalele noduri de circulație intersectate, cu poduri și podețe, pentru a asigura continuitatea traseului Fortificației;
– rezolvarea tuturor situațiilor de ”conflict” cu rețelele de utilități existente în zonă, în sensul îngropării sau devierii acelor porțiuni care creează disfuncții pentru traseul Fortificației;
– realizarea unui traseu de iluminat public, pe toată lungimea fortificației, corelat cu punctele de interes ale acesteia;
– realizarea unei rețele de apă potabilă, dotată cu cișmele utilizabile de către localnici și turiști;
– dotarea cu mobilier urban, respectiv bănci, coșuri de gunoi, adecvate traseului, dotarea cu indicatoare de orientare și panouri informative;
– amenajarea peisagistică a întregului traseu;
Investiția este în valoare de 34.831.300 lei și este finanțată din fonduri europene, în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia.”
Vali NIȚU
Partajează acest conținut:

Lasă un răspuns