Ședința Consiliului Local Municipal Târgoviște
Daniel Cristian STAN, primarul urbei noastre, a precizat: „Ședință importantă, mâine (n.r. 30 Aprilie 2026), în cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște urmând a fi analizat bugetul local aferent anului 2026!
Înainte de vot, câteva cifre care merită atenție:
– Structura veniturilor!
– Cea mai mare parte a veniturilor vizează secțiunea de dezvoltare: fondurile nerambursabile reprezintă aproape jumătate din bugetul local. Prin comparație, taxele și impozitele locale contribuie cu mai puțin de 17%. Cu alte cuvinte, Târgoviștea funcționează, în mare măsură, pe bani europeni.
– Cheltuielile salariale scad!
Față de anii anteriori, cheltuielile cu personalul înregistrează o scădere de peste 2 milioane de lei în 2026. Organigrama Primăriei este ocupată în proporție ceva mai mare de 50%, administrația locală fiind nevoită să gestioneze activitatea cu resursele existente.
– Un buget orientat spre investiții!
Veniturile din secțiunea de dezvoltare depășesc 300 de milioane de lei, finanțate preponderent din fonduri nerambursabile. Din această sumă, aproape 100 de milioane de lei au fost deja accesați, ceea ce arată că absorbția merge în direcția bună, iar Târgoviștea se dezvoltă vizibil.”
Vali NIȚU
Partajează acest conținut:

Lasă un răspuns