Școala Gimnazială „Vasile Cârlova” (nr. 1) din Târgoviște

Școala Gimnazială „Vasile Cârlova” (nr. 1) din Târgoviște

În cadrul unei conferințe de presă care a avut loc astăzi (n.r. 22 Iulie 2026), primarul municipiului nostru, Daniel Cristian STAN, a precizat: „O unitate de învățământ târgovișteană, care datează din anul 1833, va fi reabilitată. Astfel, am semnat contractul de finanțare care are ca obiect sediul principal al Școlii Gimnaziale „Vasile Cârlova”, de pe Calea Domnească. Acesta va face obiectul unei investiții complete de consolidare, reabilitare, modernizare și dotare în valoare de peste 19.000.000 lei, finanțare nerambursabilă obținută în cadrul Programului Regional „Sud-Muntenia”.

În completare, administrația locală va realiza aici încă o investiție, care presupune un corp nou de clădire (regim de înălțime P+2E), capacitate pentru 200 de elevi, respectiv 8 săli de clasă moderne, o sală de gimnastică la parter, cu ieșire directă de urgență în curtea școlii, plus un teren de sport multifuncțional, cu suprafață de joc din tartan. Licitația de execuție aferentă primului proiect a fost deja lansată, iar lucrările ar putea începe chiar în această vară. Așteptăm semnarea finanțării și pentru sediul de pe Pârvan Popescu”, a conchis edilul urbei noastre.

Vali NIȚU

Partajează acest conținut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *