Locul 1 în Regiunea de Dezvoltare Sud-Muntenia

Locul 1 în Regiunea de Dezvoltare Sud-Muntenia

Primarul Municipiului Târgoviște, Daniel Cristian STAN, a făcut precizări importante cu privire la valoarea fondurilor europene care urmează să fie accesate: Din nou pe Locul 1 în clasamentul care include cele 7 județe din Regiunea de Dezvoltare Sud-Muntenia. Astfel, potrivit situației prezentate de către Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, municipiul Târgoviște este lider în regiune, în ceea ce privește valoarea fondurilor europene care urmează sa fie accesate în cadrul proiectelor deja depuse în vederea finanțării pe Programul Regional Sud-Muntenia. Cu o valoare nerambursabilă a proiectelor depuse de aproape 431.000.000 lei, Târgoviștea conduce clasamentul în toate cele 7 județe ale regiunii, depășind toate celelalte municipii reședință de județ.

Infrastructura școlară, patrimoniul istoric, transportul local, inclusiv cel alternativ, parcurile, Complexul Turistic de Natație, infrastructura stradală, reprezintă numai câteva dintre reperele care vor face obiectul investițiilor pe fonduri europene”.

Mulțumiri Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia pentru sprijinul acordat!

Vali NIȚU

Partajează acest conținut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *