Cinematograful „Independența”, poveste de succes a Târgoviștei
Daniel Cristian STAN, primarul Municipiului Târgoviște, a precizat câteva apecte importante cu privire la Cinematograful „Independența” din urbea noastră: „În anul 2025, potrivit Centrului Național al Cinematografiei, citat de „Cinemagie”, sala de cinema din Târgoviște a ocupat LOCUL 3 ÎN ROMÂNIA la categoria cinematografelor cu un singur ecran (o singură sală). Peste 64.000 de spectatori au trecut pragul cinematografului anul trecut, o cifră impresionantă care onorează și confirmă succesul acestui proiect.
Dintr-o ruină, clădirea a fost complet transformată printr-un proiect masiv de reabilitare și modernizare. Această transformare spectaculoasă demonstrează că investițiile corecte în infrastructura culturală aduc rezultate concrete și de lungă durată. Obiectivul rămâne menținerea în topul național și, de ce nu, urcarea pe o treaptă și mai înaltă!”
Mulțumiri tuturor celor care aleg filmul pe marele ecran de la Cinematograful „Independența”!
Vali NIȚU
Partajează acest conținut:

Lasă un răspuns