Investiții record în educația din Târgoviște

Investiții record în educația din Târgoviște

Daniel Cristian STAN, primarul Municipiului Târgoviște, a prezentat investițiile din infrastructura educațională din urbea noastră: „Peste 20.000 de copii vor beneficia de școli, grădinițe și licee modernizate la cele mai înalte standarde. Educația rămâne prioritatea noastră absolută! În ultimii doi ani, am realizat un adevărat tur de forță pentru reabilitarea infrastructurii școlare, iar obiectivul nostru este clar: în următorii 3-4 ani, TOATE unitățile de învățământ din Municipiul Târgoviște vor funcționa la standarde europene.

Iată bilanțul exact și radiografia proiectelor în care investim pentru viitorul copiilor noștri:

– PROIECTE FINALIZATE (ultimii 2 ani): Școala „Radu cel Mare”, Școala „Grigore Alexandrescu”, Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” (finalizată la începutul acestui an), Grădinița Nr. 14, Grădinița Nr. 2, Grădinița din cartierul Priseaca, I.H.Rădulescu, unul din corpuri!

– ȘANTIERE ÎN LUCRU: Liceul „Voievodul Mircea”, Colegiul Economic „Ion Ghica” și Liceul „Ion Heliade Rădulescu”.

– PROIECTE ÎN FAZĂ AVANSATĂ (Licitații & Finanțări obținute): Liceul „Constantin Brâncoveanu” (Liceul Nr. 4, care va fi următorul mare proiect care va debuta), Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu” – finanțare obținută, proiectul este în licitație, Grădinița „Simionescu Ghica” (Calea Domnească) – în licitație și Grădinița „Carmen Sylva” (Bulevardul Carol) – în licitație.

– PROIECTE ÎN FAZĂ DE PRECONTRACTARE & APROBARE: Școala „Vasile Cârlova” (ambele locații) – urmează semnarea contractelor de finanțare și demararea lucrărilor, Școala Nr. 2 „Ioan Alexandru Brătescu Voinești”, Liceul de Arte „Bălașa Doamna” (corpul vechi) – o investiție fără precedent pentru această unitate, Grădinița din cartierul Matei Voievod și Grădinița Nr. 1.

La toate acestea se adaugă un proiect istoric din fonduri europene, de peste 35 de milioane de lei, prin care am dotate unitățile școlare cu echipamente IT pentru un învățământ modern.”

Vali NIȚU

Partajează acest conținut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *