Program de anvelopare termică, fără precedent, la Târgoviște

Program de anvelopare termică, fără precedent, la Târgoviște

Primarul Municipiulu Târgoviște, Daniel Cristian STAN, a făcut câteva precizări cu privire la programul de anvelopare termincă din urbea noastră: „ (…) zilele acestea au început lucrările de reabilitare termică la blocul nr. 26, din microraionul 6. De asemenea, au demarat lucrările și la blocurile 6A-6B, de pe strada Ion Ghica, după ce în ultimele luni debutaseră lucrările la încă 22 de blocuri. Suma totală a proiectelor de anvelopare termică a blocurilor ajunge la aproape 130 de milioane de lei, bani obținuți prin PNRR și Programul Regional Sud-Muntenia. În acest moment, lucrăm la documentații tehnice de anvelopare termică care vizează peste 100 de scări de bloc, în afara celor în privința cărora avem încheiate contracte de finanțare, urmând a găsi soluții inclusiv în cadrul programului național de reabilitare termică, cadrul legal fiind asigurat prin OUG 18/2009 privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe. Este important de reținut că blocurile de locuințe, nefiind proprietatea Primăriei, nu pot fi reabilitate fără concursul asociației de proprietari și al beneficiarilor persoane fizice, care trebuie să asigure completarea documentației puse la dispoziție de către noi. Totodată, potrivit legislației în vigoare, lipsa asociației de proprietari face imposibilă accesarea finanțării!”.

Vali NIȚU

Partajează acest conținut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *