„Toate grădinițele, școlile, colegiile și liceele târgoviștene, dotate pe bani europeni”

„Toate grădinițele, școlile, colegiile și liceele târgoviștene, dotate pe bani europeni”

Astăzi (n.r. 17 aprilie 2024), Daniel Cristian STAN, primarul Municipiului Târgoviște, alături de viceprimarii Monica ILIE și Cătălin RĂDULESCU, a susținut o conferință de presă la Colegiul Economic „Ion Ghica”, precizând: „Start livrări în cadrul contractului care vizează dotarea cu mobilier a sălilor de clasă, a cabinetelor școlare și a laboratoarelor de științe din toate cele 31 de unități școlare și preșcolare din orașul nostru!

✅️Aproape 10.000 de pupitre individuale, cu scaune reglabile pe înălțime, 1600 de paturi cu saltele, 2500 dulapuri individuale, 67 dulapuri pentru jucării/materiale, 67 biblioteci de înălțime joasă cu rafturi, 375 buc catedră cu scaun, reprezintă numai câteva dintre reperele unei investiții fără precedent!

✅️Este cel mai mare contract de acest tip care a vizat vreodată învățământul târgoviștean, iar finanțarea este asigurată, în proporție de 100%, din banii europeni accesați de către administrația locală, respectiv PNRR, Pilonul VI – Politici pentru noua generație, Componenta C15: Educație”.

Felicitări administrației publice locale și pentru acest proiect! Profesionalism și performanță!

Vali NIȚU

Partajează acest conținut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *