ZIUA EROILOR  

ZIUA EROILOR  

De Ziua Eroilor, Daniel Cristian STAN, primarul Municipiului Târgoviște, a transmis un mesaj emoționant: „Credință și libertate. Suflet și sânge. Biserică și Națiune. Acestea nu sunt cuvinte; sunt ziduri. Nu sunt vorbe de care să ne folosim când și când, golindu-le de conținut; sunt repere indestructibile ale unui neam care s-a clădit, a crescut și a învățat atât de mult din suferință. Căci zice Sfânta Liturghie: „ostași şi luptători români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori…”

Dar suferința, pentru a avea sens și să se transforme în glorie, trebuie să aibă un ideal, un rost mai presus de scopuri individuale și interese marginale. Ea trebuie supusă unei năzuințe generoase, care să insufle curaj, să inspire mulțimi de oameni, un popor întreg. Adică, ne spune tot Sfânta Liturghie:„…pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești, pentru întregirea neamului, libertatea și demnitatea poporului român”.

Ce pot eu sau ce putem noi să mai vorbim dincolo de acest testament? Ce putem noi să punem în oglindă cu faptele acelor oameni? Într-o lume a făcutului în pripă și a așteptărilor de azi pe mâine, într-o societate în care valorile și non-valorile sunt amestecate tocmai ca să nu le mai deosebească nimeni, eroismul pare ceva atât de vag și atât de îndepărtat.

Și poate că ar fi și acesta un scop căruia să ne dedicăm cu ceva mai multă seriozitate: (re)aducerea în centrul atenției a unor astfel de modele. Oameni simpli, care au suferit și au luptat pentru un bine comun, care și-au sacrificat propriile vieți pentru viețile altora, care au trăit sacrificiul și nu doar au auzit despre el, când și când, la festivități. Eroi care și-au primit acest nume, fără să-l ceară. Nu am fi mai împliniți dacă le-am vorbi copiilor noștri despre astfel de oameni? Eu așa cred.

În numele celor pomeniți astăzi, mă înclin și mă rog lui Dumnezeu să-i aibă în grijă. Iar noi să știm să-i prețuim cuviincios și demn.”

Hristos S-a înălțat!

Vali NIȚU

Partajează acest conținut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *