„Păpușile Dobrogei la porțile Târgoviștei”, expoziție de păpuși de autor, realizate în totalitate manual de Elena Orbocea
Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, vă invită la expoziția personală „Păpușile Dobrogei la porțile Târgoviștei”, a artistei Elena Orbocea, care va fi deschisă la Muzeul de Artă din Târgoviște, începând cu 7 septembrie 2024. Evenimentul face parte din programul cultural dedicat Zilelor Cetății Târgoviște.
Expoziția de artă semnată de Elena Orbocea cuprinde șapte păpuși – realizate în totalitate manual – care fac parte din ciclul „Păpușile Dobrogei”. Inițial, seria cuprindea 14 păpuși, atâtea câte „etnii viețuiesc în armonie” în Tulcea, spațiu cosmopolit unde își are rădăcinile artista.
Despre acest demers artistic, care a implicat o documentare laborioasă în bibliotecă, dar mai ales în mijlocul comunităților entice de unde s-a inspirat în crearea și realizarea acestor păpuși, artista nota: „Proiectul Păpușile Dobrogei a fost unul ambițios pentru că am vrut să aduc în prim-plan, într-un mod serios documentat, spațiul mirific din care îmi trag rădăcinile. Am vrut, de asemenea, să arăt că păpușa nu este doar un obiect ludic, ba chiar să reamintesc că ea a avut un rol extrem de important încă din vremuri străvechi. Și, pentru a aduce un ultim argument în acest sens, voi mărturisi că, născându-mă într-un loc atât de pitoresc, de cosmopolit, unde oameni de etnii și confesiuni diferite trăiesc într-o aproape idilică armonie, simțeam că am o datorie să întorc cumva acest frumos. În plus, era un imens material de explorat și de exploatat. Mi s-a părut atunci o idee grozavă și m-a fascinat într-atât încât aveam impresia că dețin piatra filosofală. De la momentul nașterii ei până când am terminat ultima păpușă din această colecție, au trecut – cu tot cu cercetare – doi ani. M-am gândit că era o altfel de „carte de vizită”, prin care ne puteam face cunoscută toată această bogăție locală, de care eram atât de mândră.”
În expoziție, pe lângă păpușile în costume inspirate din portul popular tradițional specific fiecărei etnii, se regăsesc o serie de schițe și lucrări de design vestimentar, care ilustrează o parte din procesul de creație al ciclului „Păpușile Dobrogei”.
În țara noastră, expoziția este un demers artistic inedit. De aceea, vă invităm să descoperiți această lume mirifică, așa cum a simțit-o artista Elena Orbocea.
Vernisajul expoziției va fi sâmbătă, 7 septembrie 2024, ora 13:00, la etajul Muzeului de Artă din Târgoviște (Calea Domnească nr. 185).
Vă așteptăm cu drag să descoperiți finețea detaliilor, materialelor și măiestria manufacturării acestor minunate păpuși!
Compartimentul Imagine, Relații Externe, Consiliul Județean Dâmbovița
Partajează acest conținut:
Lasă un răspuns