O zi tristă pentru comunitatea târgovișteană. S-a stins din viață profesorul Honorius Moțoc, un excepțional exemplu pentru noi, noi cei din jurul său. A fost inspector școlar, consilier local și…
2 Octombrie 2025
O zi tristă pentru comunitatea târgovișteană. S-a stins din viață profesorul Honorius Moțoc, un excepțional exemplu pentru noi, noi cei din jurul său. A fost inspector școlar, consilier local și…
După succesul de care s-a bucurat în 2024 și 2023, când sute de copii au participat la evenimentul organizat pe platoul din Piața Mihai Viteazul (Casa Sindicatelor), elevi, profesori, părinți…
În cadrul unei conferințe de presă, care a avut loc astăzi (n.r. 02 Octombrie 2025), Daniel Cristian STAN, primarul Municipiului Târgoviște, a făcut câteva precizări cu privire la o importantă…
Daniel Cristian STAN, primarul Municipiului Târgoviște, a precizat în legătură cu investiția de la Complexului Turistic de Natație Târgoviște: „Proiectul de eficientizare energetică și modernizare, în valoare de peste 34.000.000…
Primarul Municipiului Târgoviște, jr. Daniel-Cristian STAN, având în vedere: Prevederile art. 133 alin (2) lit. a), art. 134 alin. (1), lit. a), alin. (3), lit. (b), alin. (5) și art.…
Târgovișteanca Smaranda Gheorghiu, născută la 5 octombrie 1857, a fost o scriitoare și publicistă română, a sfârșitului de secol XIX și începutului de secol XX. În afară de activitatea literară,…
Daniel Cristian STAN, primarul Municipiului Târgoviște, a precizat în legătură cu pasarela de pe Calea București: (...) pasarela e construită într-o zonă în care traversarea străzii este foarte dificilă, unde…
În cadrul unei conferințe de presă, care a avut loc astăzi (n.r. 24 Septembrie 2025), Daniel Cristian STAN, primarul Municipiului Târgoviște, a precizat: „La Școala „Radu cel Mare” prinde contur…
Aflată în Divizia A, echipa de handbal masculin, CSU Târgoviște, joacă acasă, unde întâlnește echipa CS Medgidia, care anul trecut a participat la turneul de promovare în Liga Zimbrilor. CSU…
Asociaţia Ecologică Floare de Colţ, organizaţie neguvernamentală înfiinţată în anul 2010, membră a Fundaţiei pentru Tineret Dâmboviţa şi a Grupului de Acţiune Locală „Bucegi-Leaota”, implementează în perioada 15 septembrie–30 noiembrie…