„Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii a fost publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.1089 din 4 decembrie 2023 și a intrat în vigoare la data de…
Conferința de presă din 13 septembrie 2024

„Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii a fost publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.1089 din 4 decembrie 2023 și a intrat în vigoare la data de…
Primarul Municipiului Târgoviște, jr. Daniel-Cristian STAN, având în vedere: Prevederile art. 133 alin (2) lit. a), art. 134 alin. (1), lit. a), alin. (3), lit. (b), alin. (5) și art.…
Daniel Cristian STAN, edilul urbei noastre, a făcut câteva precizări referitoare la o nouă investiție în Municipiul Târgoviște: „Astfel, atât pe Bulevardul Eroilor, tronsonul extins la 4 benzi, cuprins între…
În perioada 2-6 septembrie 2024 s-au derulat activitățile practice ale taberei tematice "NICULEȘTII ÎN NATURĂ”, activitate finanțată de Uniunea Europeană prin Planul Național de Redresare și Reziliență, schema de granturi…
După o frumoasă interpretare a Imnului Național, de către două eleve, îmbrăcate-n tradiționalele costume populare, primarul Municipiului Târgoviște, Daniel Cristian STAN, a transmis câteva cuvinte, la un nou început de…
Primarul Municipiului Târgoviște, Daniel Cristian STAN, a transmis un frumos mesaj elevilor târgovișteni: „Început de an școlar în Municipiul Târgoviște și același amestec unic de emoții, speranță, curaj, entuziasm. Suntem…
După ce am aplaudat concertele susținute de TWICE LOUDER, ETERNASY, LOVEBITE ȘI PROVINCIALII, în prima zi a Zilelor Cetății, am urmărit, în ultima seară a unei sărbători de excepție, concertul…
Programul spectacolelor pentru copii din luna septembrie
Program pentru luna septembrie
Daniel Cristian STAN, primarul Municipiului Târgoviște, a transmis câteva gânduri de suflet într-o frumoasă zi de sărbătoare: „Zilele Cetății înseamnă aducerea împreună a tuturor târgoviștenilor, a prietenilor, oaspeților și celor…