„Ferma Soarelui e răspunsul meu la nevoia de hrană autentică și echilibru natural”

– Vlad, ești cunoscut ca tenor, dar de câțiva ani încoace ai devenit și fermier. Ce te-a determinat să creezi Ferma Soarelui?  

– Într-o lume din ce în ce mai artificială, am simțit nevoia să mă întorc la rădăcini. Am crescut la țară, am fost legat de pământ și de animale dintotdeauna. Ferma Soarelui a venit ca un răspuns firesc la această nevoie de autenticitate și de a oferi familiei dar si partenerilor noștri (îi numim parteneri nu clienți) o altă realitate – una în care mâncarea vine din grădină, nu din plastic.

–  Care a fost momentul declanșator, în care ai spus: „Fac o fermă”?

–  Cred că momentul real a fost când am început să-mi pun întrebări serioase despre ce mâncăm. O problemă de sănătate m-a împins să investighez alimentația modernă. Am fost chiar vegan o perioadă. Apoi am decis să merg mai departe și să cresc eu animalele – în libertate, hrănite natural, exact cum o făceau bunicii noștri, dar și mai mult decât atât. Pentru că nu toți bunicii aveau pentru animale spații unde să le pășuneze prin rotație. Și nu mă refer doar la oi și vaci ci și la animalele de ogradă – porci, găini, curcani…etc.

– De ce „Ferma Soarelui”? Ce semnificație are acest nume pentru tine?

– Soarele înseamnă viață. Lumina, ritmul naturii, totul pornește de acolo. Ferma Soarelui e despre a lăsa animalele și natura să-și urmeze ciclul natural, fără intervenții agresive. Mi-am dorit ca numele să transmită clar: aici totul trăiește bucurându-se de lumina Soarelui și de iarba verde.

– Ce animale crești în fermă și de ce ai ales aceste rase?

– Creștem porci Mangalița și metiși de Mangalița, pui de carne, găini și cocoși de curte, și curcani. Mangalița mi-a atras atenția prin calitatea extraordinară a cărnii și pentru că e o rasă tradițională, rustică, greu de găsit acum câțiva ani. Mai mult, este o rasă foarte rezistentă la probleme de sănătate. Am adus primii porci din Baia Mare în 2010. Era ceva atipic la acea vreme.

– Ce înseamnă pentru tine „creștere în libertate”?

– Termenul s-a uzat, dar în cazul nostru chiar e real. Animalele trăiesc în aer liber, pe pășune, sunt hrănite natural. Nu le forțăm ritmul. Cred că orice animal merită să trăiască o viață decentă, chiar dacă, la final, ajunge hrană. Aceasta e o formă de respect, chiar de demnitate. Noi primim hrana ca pe ceva mult mai profund, mai intim. Când mănânci carnea unui animal, preiei și din energia lui, iar la noi animalele trăiesc fără stres, au o viață fericită.

– Cum ai reușit să transformi „Ferma Soarelui” într-un business, nu doar într-o pasiune?

– A fost un proces natural. Inițial era doar pentru familie. Dar în pandemie, când concertele s-au oprit, am avut timp să mă dedic complet fermei. Am profesionalizat procesele, dar fără să pierdem esența – respectul pentru animal și calitatea produselor. Cererea a crescut treptat, inițial prietenii, rudele, apoi prietenii lor, până la un punct când am decis sa fim o fermă cu acte în regulă.

– Care sunt cele mai mari provocări ca fermier în România, venind dintr-o lume artistică?

– Birocrația, lipsa de sprijin real pentru micii producători, neîncrederea clienților în produsele „de la țară”. Dar poate cea mai mare provocare e răbdarea – noi în agricultura sustenabilă care include creșterea animalelor nu forțăm nimic și, astfel, înveți să aștepți, înveți să ai răbdare. E valabil și pentru noi cei implicați direct dar și pentru cei care cumpără produsele noastre, pentru că nu de puține ori stocurile se epuizează, și atunci trebuie cu toții să așteptăm.

– Cum reacționează publicul tău când află că ai o fermă?

– Mulți sunt surprinși la început, dar apoi înțeleg. Există o sete de autenticitate. Cei care mă cunosc de pe scenă ajung să mă respecte și mai mult când văd că în spatele vocii e și un om care își pune mâinile în pământ. Și chiar o face cu drag.

– Ce impact are această viață „dublă” – artist și fermier – asupra familiei tale?

– E un echilibru. Ferma e spațiul în care familia se regăsește, unde copilul nostru învață și el ce înseamnă răbdarea, munca, conexiunea cu natura. Cântatul e o parte din mine, dar ferma e pământul de sub picioarele noastre. Mă ajută să stau și la propriu și la figurat „cu picioarele pe Pământ”. Nu cred că s-ar putea exclude una pe cealaltă.

– Dacă ai transmite un singur mesaj celor care te privesc doar ca tenor, care ar fi acela?

– Să caute esența, nu imaginea. O să răspund ca un artist: cred că muzica, natura și hrana adevărată fac parte din același cântec – acela care ne face oameni întregi și sănătoși pe deasupra.

www.fermasoarelui.ro