Reabilitarea și extinderea Complexului Turistic de Natație din Târgoviște
În cadrul unei conferințe de presă, care a avut loc astăzi (n.r. 14 Ianuarie 2025), Daniel Cristian STAN, primarul urbei noastre a precizat: „Complexul Turistic de Natație din Târgoviște va intra într-o etapă consistentă de reabilitare și extindere. Astfel, modernizăm Bazinul Olimpic iar proiectul, în valoare de peste 34.000.000 lei, se află în faza de licitație.
Totodată, parcarea va fi parțial acoperită cu o instalație de panouri fotovoltaice care, pe lângă producerea energiei electrice, va umbri 99 de locuri de parcare. Implementarea măsurilor determină o reducere procentuală de aproximativ 80% a costurilor cu energia.
În afara lucrărilor de la bazinul olimpic, un nou bazin exterior de dimensiuni mari, prevăzut cu echipamente de generare a valurilor, mai multe tobogane si zone exterioare de distracție, o zonă de aqua-park interior, utilizabil și iarna, dar și parcări extinse sau noi zone de food, toate acestea reprezintă numai câteva dintre reperele unor proiecte de natură să facă din Complexul Turistic de Natație din Târgoviște o destinație de vacanță de prim plan în România, nu numai în regiune. Finanțarea va fi asigurată atât din fonduri europene, cu sprijinul Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, dar și din fonduri elvețiene, valoarea totală a finanțărilor urmând să se apropie de 100.000.000 lei”.
Vali NIȚU
Partajează acest conținut:

Lasă un răspuns