Municipiul Târgoviște, pe primul loc la accesarea de fonduri europene

Municipiul Târgoviște, pe primul loc la accesarea de fonduri europene

Primarul Municipiului Târgoviște, Daniel Cristian STAN, a precizat câteva informații cu privire la accesarea de fonduri europene: „Anul 2025 a fost și un an al confirmărilor și al recunoașterii, din nou Târgoviștea fiind pe primul loc! Astfel, în luna aprilie, am primit premiul pentru o performanță administrativă de excepție: accesarea de fonduri europene – locul 1 din România, în cadrul Galei Capital „Excelență în management”.

De fapt, eu am fost doar cel privilegiat să ridic acest premiu; în realitate, el aparține comunității târgoviștene. Este premiul fiecărui târgoviștean, care, în felul său, susține acest drum al înnoirii, modernizării și aducerii orașului nostru la standarde ridicate de calitate a vieții.

Astfel, sunt foarte, foarte mândru să fiu selectat și inclus, ca primar al municipiului Târgoviște, pentru a două oară, în acest -„clasament”, în TOP 10 manageri din administrație, mai ales că se subliniază o performanță administrativă de excepție pentru Târgoviște: accesarea de fonduri europene – locul 1 din România!

În luna mai, în cadrul evenimentului Gala „Smart City Industry Awards – SCIA 9”, cel mai important eveniment Smart City din România, municipiul Târgoviște a obținut premiul BEST SMART CITY PROJECT, cel mai important trofeu acordat unui oraș și devine un exemplu național de dezvoltare inteligentă”.

Vali NIȚU

Partajează acest conținut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *