INIMĂ DE MUNȚOMAN

INIMĂ DE MUNȚOMAN

În perioada 21-24 iulie 2025 s-au derulat activitățile practice ale proiectului „INIMĂ DE MUNȚOMAN”, proiect cofinanțat de Consiliul Județean Dâmbovița și implementat de Asociația Ecologică Floare de Colț în parteneriat cu Școala Gimnazială ”Radu cel Mare” Târgoviște. Beneficiarii direcți ai acestui proiect au fost 23 de elevi ai mai multor școli din județul Dâmbovița (Școala Gimnazială ”Radu cel Mare” Târgoviște – Profesor coordonator Mihaela Stoian, Școala Gimnazială ”Coresi” Târgoviște, Colegiul Național ”Ienăchiță Văcărescu” Târgoviște, Școala Gimnazială Frasin, Colegiul Economic ”Ion Ghica” Târgoviște, Seminarul Teologic Ortodox ”Sfântul Ioan Gură de Aur” Târgoviște și Școala Gimnazială Iedera de Jos – Profesor coordonator Mădălina Murătoreanu), îndrumați de monitori din cadrul asociației.

Scopul taberei a fost: promovarea unui stil de viaţă sănătos și combaterea excesului de greutate în rândul tinerilor din județul Dâmbovița, prin participarea la activităţi tematice, în domeniul turismului montan specializat, iar organizatorii taberei au ales ca „sală de clasă” o zonă minunată din Parcul Natural Bucegi, respectiv valea Ialomiței, la confluența sa, cu afluenții Rătei și Raciu, adică la limita dintre masivele Bucegi și Leaota. Programul a fost structurat în funcție de prognoza meteo și de condiția fizică a participanților.

În ziua de start tinerii au participat la o primă drumeție pe Valea Doicii, o vale ascunsă și plină de mister, tributară și ea râului Ialomița, în zona Hidrocentralei Moroeni – Gâlma. A doua zi, tinerii au parcurs un nou traseu, de astă dată pe un drum forestier ce traversează muntele Doica, prin răcoarea pădurilor de foioase, iar înainte de masa de prânz au participat la un inedit atelier, susținut de meșterul olar Nini Porojan din Vulcana Pandele. Acesta i-a îndrumat cu răbdare să-și modeleze câte un vas de lut, după dorința fiecăruia, explicându-le simbolistica elementelor decorative, preluate desigur din natură: munți, dealuri, câmpii, ape și infinitul cerului.

După amiază, a urmat lecția teoretică despre folosirea busolei și a fișei de orientare, apoi proba practică, constând într-un alert concurs de orientare sportivă, cu busola, folosind fișe cu vize și repere. Oboseala zilei și-a spus cuvântul, somnul venind în sfârșit, după câteva jocuri desfășurate în curtea primitoarei pensiuni Casa D`Oica.

Fiind într-o zonă plină de monumente tehnice (Hidrocentrala Dobrești – 1932, Hidrocentrala Moroeni – Gâlma – 1955, Banda rulantă Lespezi – Lotul 4 – 1975), tinerii au parcurs a treia zi, un frumos traseu, plecând din valea Ialomiței, apoi au intrat pe o veche potecă, ce duce până la captarea de pe pârâul Raciu. De asemenea, ei au primit informații despre obiectivele pe lângă care au trecut, li s-au arătat marcajele turistice, dar și cele specifice Parcului Natural Bucegi sau Rezervațiilor pe care le-au străbătut. Ajungând la valea Răteiului, tinerii au participat la probele tehnice (cățărare tip manșă și coborâre în rapel, cu asigurare) în zona podului peste Rătei, învingându-și teama și încurajându-se reciproc.

După amiază, o nouă probă sub formă de concurs și anume montajul unui cort, i-a pus din nou la încercare pe tinerii participanți, fiecare echipă străduindu-se să ducă la bun sfârșit și această provocare. Ziua s-a sfârșit, cum era și firesc, pe acorduri de chitară, în jurul focului de tabără.

Ultima zi, a fost una a bilanțului: clasamente, diplome, insigne, fotografii, multe îmbrățișări și promisiuni de revenire în zona montană. Împreună cu inimoasele profesoare Mihaela Stoian și Mădălina Murătoteanu, dar și cu personalul pensiunii am reușit să-i facem pe cei 23 de tineri, să adopte un stil de viață sănătos, cu mâncare proaspătă și variată, departe de obișnuitele tentații gen ”fast food”, cu multă mișcare în aer liber și cu experiențe inedite, pe care le-au trăit din plin, mai departe de telefoane și mai aproape de natură. 

După patru zile, pline de activități multiple (prezentări teoretice, dar și concursuri sau drumeții), tinerii dâmbovițeni au revenit pe meleagurile natale cu un nou bagaj de cunoștințe primit în cadrul unor lecții non-formale, în aerul curat al muntelui. Imaginile anexate ni-i arată în multitudinea de activităţi la care au participat.

Bocanciu Ileana

Preşedinte AEFC, coordonator proiect

Partajează acest conținut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *