Școala Gimnazială, nr. 10

Școala Gimnazială, nr. 10

„Lucrările de reabilitare de la Școala Gimnazială „𝗥𝗮𝗱𝘂 𝗰𝗲𝗹 𝗠𝗮𝗿𝗲” se apropie de final, termenul limită fiind a doua parte a lunii august”, a precizat Daniel Cristian STAN, primarul Municipiului Târgoviște, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc astăzi (n.r. 12. Iunie 2024).

Astfel, unitatea de învățământ amintită, face obiectul unui proiect în valoare de aproximativ 11.000.000 lei, prin care întreg imobilul este termoizolat, va fi schimbată tâmplăria, sistemul de încălzire va fi refăcut, vor fi instalate sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice pentru consum propriu prin utilizarea surselor regenerabile de energie, sistemele de climatizare vor fi refăcute, instalațiile de iluminat vor fi modernizate, va fi refăcut sistemul de colectare și evacuare a apelor meteorice, etc. Totodată, în cadrul unei investiții separate, va fi amenajată și curtea școlii, inclusiv prin construirea unui teren de sport multifuncțional, cu suprafață sintetică. În același timp, toate clasele vor beneficia de dotări moderne constând în mobilier, materiale didactice sau echipamente digitale. Așadar, peste 14.000.000 lei, bani nerambursabili, investiți de către Primăria Târgoviște în cea mai importantă unitate de învățământ din microraionul nr. 4”.

Vali NIȚU

Partajează acest conținut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *