Încă 27.972.148, 33 lei pentru învățământul târgoviștean!

Încă 27.972.148, 33 lei pentru învățământul târgoviștean!

Primarul Municipiului Târgoviște, Daniel Cristian STAN, a declarat: „În această dimineață (n.r. 25 septembrie 2023), la sediul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, am semnat contractul de finanțare care vizează „Consolidarea și creșterea performanței energetice a Liceului Tehnologic „Voievodul Mircea”, unul din primele 3 contracte semnate la nivel național pe această componentă de finanțare, cu precizarea că un alt contract a fost semnat, tot astăzi, de către Consiliul Județean Dâmbovița!

🙂Astfel, în anul centenarului școlii, liceul amintit face obiectul celor mai mari investiții care au vizat vreodată o unitate de învățământ târgovișteană!

✅Este vorba de proiecte cu o valoare totală de peste 45.000.000 lei, finanțate exclusiv din surse nerambursabile, care vizează nu mai puțin de 6 corpuri de clădire, inclusiv corpul principal, suprafața spațiilor de învățământ reabilitate depășind 10.000 mp.

✅️Lucrările sunt finanțate atât în cadrul „Programului național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat”(contractul semnat astăzi, Corp C 6), cât și în cadrul Planului național de redresare și reziliență, apelul de proiecte PNRR/2022/C5/2/B.2.1/1, componenta 5 – Valul renovării, operațiunea B.2: ”Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice” sau în cadrul Programul național de investiții „Școli sigure și sănătoase”.

✅Astfel, sunt avute în vedere ample lucrări de consolidare la corpul principal, iar în plus imobilele liceului vor fi termoizolate, va fi schimbată tâmplăria, va fi schimbat acoperișul, sistemul de încălzire va fi refăcut, vor fi instalate sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice pentru consum propriu prin utilizarea surselor regenerabile de energie, sistemele de climatizare vor fi refăcute, instalațiile de iluminat vor fi modernizate, va fi refăcut sistemul de colectare și evacuare a apelor meteorice, va fi realizat un sistem de management energetic integrat, etc.

✅Intervențiile propuse conduc la o reducere a consumului anual specific de energie de cel puțin 50%.

✅️În perioada următoare, vor fi lansate licitațiile aferente întocmirii proiectelor și execuției de lucrări!”, a conchis edilul urbei noastre.

Vali NIȚU

Partajează acest conținut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *