Cea mai mare investiție la Liceul Tehnologic „Voievodul Mircea”

Cea mai mare investiție la Liceul Tehnologic „Voievodul Mircea”

În cadrul unei conferințe de presă care a avut loc azi (n.r. 13 septembrie 2023), Daniel Cristian STAN, primarul Municipiului Târgoviște, a declarat: „În anul centenarului școlii, Liceul Tehnologic „Voievodul Mircea” va face obiectul celor mai mari investiții care au vizat vreodată o unitate de învățământ târgovișteană!

✅Este vorba de proiecte cu o valoare de peste 45.000.000 lei, finanțate exclusiv din surse nerambursabile, care vizează nu mai puțin de 6 corpuri de clădire, inclusiv corpul principal.

✅️Lucrările sunt finanțate atât în cadrul „Programului național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat”(Corp C 6), cât și în cadrul Planului național de redresare și reziliență, apelul de proiecte PNRR/2022/C5/2/B.2.1/1, componenta 5 – Valul renovării, operațiunea B.2: ”Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice” sau în cadrul Programul național de investiții „Școli sigure și sănătoase”.

✅Astfel, sunt avute în vedere ample lucrări de consolidare la corpul principal, iar în plus imobilele liceului vor fi termoizolate, va fi schimbată tâmplăria, va fi schimbat acoperișul, sistemul de încălzire va fi refăcut, vor fi instalate sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice pentru consum propriu prin utilizarea surselor regenerabile de energie, sistemele de climatizare vor fi refăcute, instalațiile de iluminat vor fi modernizate, va fi refăcut sistemul de colectare și evacuare a apelor meteorice, va fi realizat un sistem de management energetic integrat, etc.

✅Intervențiile propuse conduc la o reducere a consumului anual specific de energie de cel puțin 50%.

✅️În perioada următoare, vor fi lansate licitațiile aferente întocmirii proiectelor și execuției de lucrări”.

Vali NIȚU

Partajează acest conținut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *