Vernisajul expoziției de pictură intitulată: „Tectoniq”
„Primăria Municipiului Târgoviște și Teatrul Tony Bulandra, vă invită la vernisajul expoziției de pictură intitulată: „Tectoniq”. Acesta va avea loc vineri, 5 mai 2023, începând cu ora 14:00, la Galeria de Artă Independența din Târgoviște, situată în foaierul Cinematografului Independența. Publicul iubitor de artă este așteptat să viziteze expoziția, pe tot parcursul lunii mai, gratuit, conform programului de funcționare a Galeriei de Artă Independența.
Veți redescoperi lumea rocilor, admirate și transformate în metafore de cei 15 artiști, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România. Piatra este cea cu care putem construi diverse minunății arhitecturale, care se erodează în timp având astfel dublu sens de construcție și deconstrucție. Este o dovadă a trecerii timpului, ea ne poate spune povești despre civilizații de mult trecute. Piatra/ roca este ceea ce ne lasă moștenire natura. Datorită formelor, texturilor, structurilor, culorilor ei ne stârnește imaginația creatoare. Unele roci seamănă cu o dantelă, altele sunt aspre sau lucios șlefuite. Câteodată vegetalul devine mineral, transmițând astfel ideea de piatră. Alteori o rocă încremenită și dură, poate hrăni creșterea plantelor, a copacilor”.
Partajează acest conținut:
Lasă un răspuns