Un nou proiect, realizat cu ajutorul fondurilor nerambursabile, ajunge în etapa finală

Un nou proiect, realizat cu ajutorul fondurilor nerambursabile, ajunge în etapa finală

Primarul Municipiului Târgoviște, Daniel Cristian STAN, a precizat: „A fost lansată licitația de achiziție a noilor mijloace de transport, aferente proiectului intitulat „Modernizarea transportului public la nivelul zonei urbane funcționale Târgoviște prin achiziția de autobuze ecologice – etapa I”.

Astfel, se va realiza extinderea transportului public cu autobuze noi, moderne, la întreaga zonă funcțională a municipiului Târgoviște (25 de unități administrativ teritoriale).

Investiția, depusă în cadrul parteneriatului Primăria Târgoviște – Primăria Șotânga, constă în achiziția a:

✅– 21 autobuze electrice de capacitate mare (12 m) dotate;

✅– 21 stații de încărcare lentă pentru autobuze electrice – la autobază;

✅– 7 stații de încărcare rapidă pentru autobuze electrice – pe traseu;

Valoarea investiției este de 68,075,969.07 lei, TVA inclus și este finanțată în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C10 – Fondul Local”.

Vali NIȚU

Partajează acest conținut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *