Susținem Ucraina! Prin cultură! Strigătul actorilor e Strigătul Națiunii

Susținem Ucraina! Prin cultură! Strigătul actorilor e Strigătul Națiunii

Trupa de actori supraviețuitori ai Teatrului din Mariupol, bombardat de invadatorii ruşi, este invitata specială a celei de a XI-a ediții a Festivalului Internațional al Artelor Spectacolului BABEL, organizat de Teatrul Tony Bulandra din Târgovişte, în perioada 3 – 11 iunie 2023. Aici vor prezenta pe 10 iunie, drama Strigătul Națiunii.

Regizorul McRanin, directorul teatrului dâmbovițean, a cunoscut-o pe Liudmila Kolosovici, directoarea artistică a trupei reconstituite de actori ucraineni, la Chişinău, când viziona spectacole pentru festival. Întâlnirea de la “Teatrul fără nume” a avut efect imediat. Convins că solidaritatea internațională este mai necesară ca oricând, mai ales în perioade de incertitudine geopolitică, directorul festivalului i-a invitat pe confrații ucraineni greu încercați de soartă, dar neînvinşi, să participle la festival.

Pe 16 martie 2022, armata invadatoare rusă bombarda Teatrul din oraşul asediat Mariupol, distrus deja în proporție de 80%.

Aici se adăposteau sute de civili, mai ales femei şi copii, între  care mame cu prunci în brațe, abia aduse de la maternitate, Pentru a proteja clădirea, un scenograf scrisese afară, cu vopsea albă, mare, de două ori, cuvintul COPII!

N-a contat pentru ruşi! Au aruncat cele două bombe de câte jumătate de tonă, asupra teatrului, transformându-l în ruină. O anchetă Associated Press, din mai 2022, ridica estimările inițiale ale pierderii de vieți omeneşti, la 600 de civili omorâți de ruşi, la Teatrul Academic Regional Donețk.

O parte din actorii teatrului au murit în iadul bombardamentelor de aici. Vera Lebedinskaia, o actriță în vârstă de 64 de ani, s-a salvat, reuşind să fugă afară, atunci când pereții clădirii au început să cadă. La câteva luni de la această crimă de război a ruşilor, când nu se mai gândea la viitor, minunea s-a întâmplat: a fost chemată, alături de un grup de actori ai teatrului, care supraviețuiseră carnagiului, pentru a juca la Teatrul din Ujgorod, în vestul Ucrainei, unde actorii din Mariupol îşi găsiseră refugiu.

Împreună cu fosta directoare artistică, regizoarea Liudmila Kolosovici, au scris piesa Strigătul unei națiuni, după scrisorile şi poemele lui Vasil Stus, despre viața poetului disident ucrainean urmărit de Moscova, interzit şi, în final, omorât de Moscova în 1985, în închisorile lor, unde l-au ținut închis în ultimii 13 din cei 47 de ani de viață ai săi.

A murit pentru Ucraina, pentru cultura ucraineană. Pentru ca Ucraina să aibă un viitor, declara regizoarea, cu prilejul premierei spectacolului, ce a avut loc la exact patru luni de la bombardarea Teatrului din Mariupol.

Acest spectacol emoționant, avându-l în centru pe valorosul poet şi opozant ucrainean al regimului sovietic, va fi prezentat la Festivalul BABEL, pe 10 iunie, la ora 7 seara.

Pentru că ruşii pot arunca bombe, pot prăbuşi ziduri, pot omorî mame, copii şi oameni nevinovați.

Dar nu pot omorî spiritul, nu pot gâtui cultura şi nu pot sugruma vocea celor ce-si strigă independența şi dreptul la libera exprimare!

Teatrul nu piere, oricâte lovituri ar primi.  De aceea, veniți să ascultați glasul solidarității teatrale dintre români şi ucraineni!

Subsolul lui, cel mai mare adăpost antiaerian din oraş, adăpostea sute  mai ales femei şi copii. Această crimă de război a pus capăt vieții a sute de civili şi a pus la pământ o clădire-simbol a teatrului ucrainean.

Dar nu i-a înfrânt pe artişti. La patru luni de la dezastruosul eveniment, un grup din actorii Teatrului din Mariupol, sub bagheta Directoarei lor, au scos premiera cu acest spectacol, în oraşul Ujgorod, din vestul Ucrainei, unde s-au refugiat.  

Pentru Strigătul Națiunii, artiştii au ales o figură emblematică a culturii ucrainene, poetul Vasil Stus. Considerat a fi al doilea poet, ca importanță, al țării, el a fost şi o victimă a Uniunii Sovietice. Moscova nu l-a iertat de disidentul ucrainean, interzicându-i cărțile şi aruncându-l în închisoare. Treisprezece ani a fost întemnițat, până la moartea sa, în 1985, la doar 47 de ani.

Invitați speciali sunt actorii Teatrului Academic Regional Donetsk din Mariupol, bombardat de invadatorii ruşi, în martie 2022. La patru luni de la tragedie, actori ai teatrului distrus au creat la Ujgorod, unde s-au refugiat, spectacolul Strigătul Națiunii, invitat în festival.

IMPACT  

Partajează acest conținut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *