Realizarea unei grădini publice și amenajarea lacului Priseaca

Realizarea unei grădini publice și amenajarea lacului Priseaca

Primarul Municipiului Târgoviște, Daniel Cristian STAN, a făcut câteva precizări cu privire la un nou proiect: „Cererea de finanțare privind investiția „Realizarea unei grădini publice și amenajarea lacului Priseaca”, a fost depusă, iar întreaga zonă va face obiectul unui spectaculos proiect de regenerare urbană! Astfel, proiectul vizează o suprafață de peste 60.000 mp., avându-se în vedere reabilitarea, regularizarea, dragarea si amenajarea lacului Priseaca, lucrări de înierbare/plantare de arbori, activități pentru protecția biodiversității, dar și activități conexe ce vor asigura accesibilizarea investiției (alei pietonale, piste de biciclete, mobilier urban realizat din materiale ecologice, sisteme inteligente de iluminat, microsisteme de irigații). Sursa de finanțare este asigurată prin accesarea de fonduri europene, cu sprijinul Agenției de Dezvoltare Regională „Sud-Muntenia”, a conchis edilul urbei noastre.

Vali NIȚU

Partajează acest conținut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *