La sfârșitul săptămânii trecute, un grup de cinci montaniarzi dâmbovițeni a plecat spre „Alpii Scandinaviei” pentru a „ataca” două simbolice vârfuri, cele mai înalte cote din Suedia, respectiv Finlanda.

Vineri, 14 iunie 2024, patru membri ai grupului au plecat din România cu avionul, pe traseul București – Varșovia – Stockholm – Kiruna (vârfurile aflându-se dincolo de Cercul polar de nord), iar la ceas de seară a sosit din Irlanda, special pentru această inedită expediție, și Alex Coroliu, vechi montaniard târgoviștean.

Programul de sâmbătă a început la primele ore ale dimineții (cu toate că, atenție, în această perioadă, nu există întuneric, lumina solară nu dispare nicio oră de pe cer!) cu deplasarea auto spre Nikkaluokta (aprox. 70 km), poarta de intrare spre vârful Kebnekaise. De aici, o potecă lungă de 19 km ne duce, prin tundra arctică, până la cabana montană Kebnekaise Fjallstation (aprox. 680 m altitudine). Există însă și varianta rapidă (inedită, pentru majoritatea dintre noi), deplasarea cu elicopterul contra unei taxe de 100 euro. Am apelat la această soluție pentru a avea timp să și atacăm vârful în aceeași zi. Prognoza meteo anunța vreme caldă, dar cu multiple momente de precipitații. Prima perdea de ploaie ne ia „din scurt” chiar la intrarea în traseul care măsoară 9 km (varianta vestică), cu diferența „brută” de altitudine de 1600 m. Primii doi kilometri sunt tot prin tundra arctică, printr-o zonă cu multă umezeală și cu apariții de reni prin porțiunile cu iarbă puțină sau chiar pe limbile de zăpadă. Dar, greul începe abia după kilometrul trei, atunci când apar ruperile de pantă, povârnișuri abrupte pe care poteca se strecoară printre zeci, sute de lespezi de piatră. După alți 2 kilometri se intră în uriașul circ glaciar de sub vârf, iar poteca face o buclă largă, spre stânga, pentru a ajunge în șaua de sub vârful cel mic (1750 m). De menționat, pe acest segment, extraordinara lucrare de amenajare a potecii făcută, cam prin 2015, de șerpași nepalezi, cei care au debitat uriașe lespezi de piatră și le-au așezat (desigur, cu ajutorul elicopterului) pe poteca cu pantă destul de mare. O nouă repriză de ploaie, mai consistentă, ne obligă să ne evaluăm șansele. Da, continuăm, chiar dacă suntem cam în întârziere!

Urcarea spre vârful mic (Vierranvarri) seamănă (pentru cunoscători!) cu cea spre vârful Vihren (Bulgaria, 2914 m). La jumătatea pantei revine ploaia, dar de data asta cu grindină măruntă și lapoviță. Roca este una de tip granitic, iar priza bocancilor este bună. Grija se concentrează pe locul unde pui piciorul pentru ca micile pietre să nu se miște și să ne pierdem echilibrul. Cei mai antrenați membri ai grupului sunt deja pe vârful mic și iau decizia continuării spre vârful mare. Dar, aici apare dificultatea! Trebuie coborâtă o diferență de nivel de 200 m, până în șaua dintre vârfuri (Kaffedalen) și urcată ultima pantă, de 600 m. Precipitațiile sunt de astă dată sub formă de zăpadă, iar temperatura a scăzut sub zero grade. În jurul orei 16, după aprox. 7 ore de urcuș susținut, Nini Stan și George Murătoreanu ajung, de data asta într-o mică fereastră de vreme bună, pe vârful Kebnekaise Sydtoppen (2125 m, așa arăta altimetrul lor!/ 2096 m, sursă oficială / 2117m, altă sursă), ducând simbolurile României, ale Târgoviștei, ale Universității Valahia, pe acest simbolic, dar greu vârf al Europei! Felicitări, tinerei generații de dinozauri!

Alți doi membri ai expediției au ajuns pe vârful mic și au început apoi întoarcerea, pe o nouă repriză de ploaie. Ca de obicei, coborârea pe pante accentuate este mai grea, dar, cu prudență și cu atenție, am ajuns cu toții, cu bine, la cabană, după 13 ore de mers pe poteca alpină.

Ascensiunea a fost, pentru unul din protagoniștii ei, una specială, aniversară, iar la miezul nopții, cu soarele pitit după orizont, am băut un țoi de țuică pentru reușita lui și a echipei!

Astfel, s-a scris istoria urcării celui de-al 22-lea vârf atins de montaniarzii dâmbovițeni în cadrul TOP 28, greu de prezentat în atât de puține cuvinte! Imaginile surprind, cu greu, efortul nostru. Dar, s-a meritat!

Peste două zile am urcat și vârful Halti din Finlanda. Vom reveni cu informații și imagini și de acolo.

Posta Nicolae

Președinte ACJP