Modernizarea Bazinului Olimpic din cadrul Complexului Turistic de Natație Târgoviște

Daniel Cristian STAN, primarul Municipiului Târgoviște, a precizat în legătură cu investiția de la Complexului Turistic de Natație Târgoviște: „Proiectul de eficientizare energetică și modernizare, în valoare de peste 34.000.000 lei, a primit finanțare prin Ministerul Dezvoltării, fiind unul dintre cele doar 11 proiecte selectate la nivel național pentru a fi finanțate pe fonduri elvețiene. Rezultatul? Un bazin olimpic ca nou – cu cheltuieli de întreținere mult reduse și condiții mai bune pentru toți cei care îl folosesc. Lucrările vor dura aproximativ 12 luni, licitația va fi lansată curând, iar execuția este programată să înceapă în primăvara anului viitor.
Investiția înseamnă:
– renunțarea completă la centralele termice pe gaz, încălzirea și răcirea spațiilor urmând a se realiza exclusiv cu pompe de căldură aer-apă;
– termoizolarea corespunzătoare a anvelopei clădirii și înlocuirea tâmplăriei existente de pe fațade cu tâmplărie termoizolantă;
– panouri solare cu tuburi vidate pentru producere apă caldă;
– schimbarea corpurilor de iluminat cu unele noi cu LED cu durata mare de viață și consum redus;
– sistem de management inteligent al clădirii, care va monitoriza și eficientiza consumurile energetice.
Totodată, parcarea va fi parțial acoperită cu o instalație de panouri fotovoltaice având capacitatea de 198kW care, pe lângă producerea energiei electrice, va umbri 99 de locuri de parcare. Implementarea măsurilor determină o reducere procentuală de aproximativ 80% a costurilor cu energia”.
Vali NIȚU
Partajează acest conținut:
Lasă un răspuns