Investiție, în premieră, la Târgoviște în domeniul managementului deșeurilor

Investiție, în premieră, la Târgoviște în domeniul managementului deșeurilor

În cadrul unei conferințe de presă, care a avut loc în data de 10 aprilie 2024, Daniel Cristian STAN, primarul Municipiului Târgoviște, a declarat: A început construcția primului „Centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar”, iar 𝐦𝐮𝐧𝐢𝐜𝐢𝐩𝐢𝐮𝐥 𝐓â𝐫𝐠𝐨𝐯𝐢ș𝐭𝐞 𝐬𝐞 𝐧𝐮𝐦ă𝐫ă 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐞𝐥𝐞 unități 𝐚𝐝𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐢𝐯 𝐭𝐞𝐫𝐢𝐭𝐨𝐫𝐢𝐚𝐥𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 realizează un asemenea centru!

Prin urmare, indiferent că discutăm de biodeșeuri, deșeuri voluminoase, deșeuri textile, deșeuri din lemn, mobilier, deșeuri din anvelope, deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii uzate, deșeuri periculoase, deșeuri de cadavre de animale mici, deșeuri de gradină, deșeuri din construcții și demolări, toate vor putea fi aduse aici, asigurându-se deci colectarea separată a deșeurilor municipale care nu pot fi colectate în sistem „door-to-door”.

Investiția se realizează pe șoseaua Găești, va avea o suprafață de aproximativ 2500 mp., iar valoarea finanțării europene este de 4.558.786, 51 lei, integral nerambursabilă. „, accesată în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 3 – Managementul deșeurilor, Investiția I1.”

Vali NIȚU

Partajează acest conținut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *