„EFICIENTIZAREA ENERGETICĂ A SISTEMULUI DE ILUMINAT PUBLIC DIN MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE”

„EFICIENTIZAREA ENERGETICĂ A SISTEMULUI DE ILUMINAT PUBLIC DIN MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE”

Începem săptămâna cu o veste excelentă! Daniel Cristian STAN, primarul Municipiului Târgoviște, a declarat: „Am semnat contractul de execuție în cadrul căruia 64 de străzi și 55 de parcări din municipiul Târgoviște vor beneficia de un sistem nou și modern de iluminat public.

✅Cu o valoare de 5.000.000 lei, investiția vizează în principal scăderea consumului anual de energie primară în iluminat public cu aproximativ 60%.

Lungimea rețelei modernizate în cadrul proiectului este de 55685 m și se propune instalarea unui număr de 1805 aparate de iluminat cu LED, integrate într-un sistem de telegestiune beneficiind de comunicație wireless la nivel de aparat de iluminat.

✅️Suma necesară este nerambursabilă și a fost obținută în cadrul axei ”Iluminat Public – Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public”, finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu, Primăria Târgoviște accesând banii într-un timp record, în contextul în care sumele alocate la nivel național au fost epuizate în numai 7 minute!

✅️Termenul de execuție este de 8 luni.

✅Discutăm despre cel de-al doilea proiect major de modernizare a iluminatului public din ultimii 2 ani, după ce Primăria Târgoviște a implementat investiția cu titlul „EFICIENTIZAREA ENERGETICĂ A SISTEMULUI DE ILUMINAT PUBLIC DIN MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE”, proiect european cu o valoare de peste 20.000.000 lei.

Vali NIȚU

Partajează acest conținut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *