EDUCAȚIE ȘI VOLUNTARIAT DE MEDIU PENTRU TINERET

EDUCAȚIE ȘI VOLUNTARIAT DE MEDIU PENTRU TINERET

În perioada 29 iulie – 2 august 2024, Asociaţia Ecologică Floare de Colț a implementat, în parteneriat cu Școala Gimnazială Nucet, cu finanţare din partea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, proiectul „EDUCAȚIE ȘI VOLUNTARIAT DE MEDIU PENTRU TINERET”. Zona de desfășurare a activităților practice a fost, de data aceasta, la poalele abruptului prahovean al Bucegilor, serviciile de cazare și masă fiind asigurate, pentru cei 80 de tineri participanți (plus, alte 20 de persoane – cadre didactice și monitori) de C.P.P.I. Bușteni, o minunată locație aflată sub șaua pe care este amplasată Crucea Eroilor de pe Caraiman.

Tinerii participanți, grupați în 8 echipe au fost din cinci județe, de la mai multe școli: Liceul Tehnologic ”Aurel Rainu” Fieni, Liceul Tehnologic ”Constantin Brâncoveanu” Târgoviște, Colegiul Național ”Constantin Carabella” Târgoviște, Colegiul Național ”Ienăchiță Văcărescu” Târgoviște, Școala Cornești Frasin, Școala Gimnazială ”Elena Donici Cantacuzino” Pucioasa, Școala Gimnazială ”Ioan Alexandru Brătescu Voinești” Târgoviște, Liceul de Arte ”Bălașa Doamna” Târgoviște, Școala Gimnazială ”Radu cel Mare” Târgoviște (profesor coordonator Stoian Mihaela), Colegiul Național ”Tudor Vianu” București, Liceul Teoretic ”Dante Aligheri” București, Colegiul Economic ”Hermes” București, Colegiul Tehnic ”Ion Mincu” Focșani, Vrancea, Colegiul Național ”Spiru Haret” București (profesor coordonator Panainte Izabela), Școala Gimnazială Ionești, Gorj, Liceul Tehnologic Turceni, Gorj, Scoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Pitesti, Argeș, Școala Gimnazială Nucet (profesor coordonator Ungureanu Ionela), Liceul Tehnologic Nucet (profesor coordonator Matei Nicoleta Otilia), Școala Gimnazială „Iancu Văcărescu”  Văcărești, Școala Gimnazială ”Coresi” Târgoviște (profesori coordonatori: Cătărea Nicoleta, Gogescu Alina, Nedelcu Loredana, Gogeanu Georgeta).

Ziua de luni (29 iulie) a fost alocată unei activități ușoare, de acomodare și a constat într-o drumeție la Cascada Urlătoarea, prilej de a face și o activitate de ecologizare, de colectare a deșeurilor aruncate, pe poteci, de turiștii mai puțin civilizați sau de refacere a unor marcaje turistice. Înainte de drumeție, tinerii au fost încadrați în opt grupe de 10 membri și au fost instruiți, preventiv, despre pericolele din zona montană și despre soluțiile de evitare a unor potențiale contacte cu animalele sălbatice.

Pentru ziua de marți au fost stabilite obiective mai complexe, mai diversificate. De dimineață, patru grupe au plecat spre Cascada Spumoasă, o altă minune a naturii aflată sub abruptul Caraimanului, iar celelalte patru echipe au făcut o drumeție în Parcul de aventură Kalinderu, un bun prilej de a se delecta în săniuța tip Roller Coaster sau de a face, un amplu tur de orizont, din zona superioară a telescaunului din Poiana Kalinderu. După masa de prânz, traseul spre cascada Spumoasă a fost făcut de grupul al doilea de echipe, în timp ce primul grup a participat la atelierele de mână curentă / rapel, marcaje turistice și orientare sportivă (partea de inițiere, de teorie) și de montare / demontare corturi. Serile au fost dedicate unor activități sportive (volei, fotbal) sau distractive (pitita, jocuri de cărți etc.). Stingerea a fost dată devreme, fiindcă a doua zi urma tura cea mai lungă, o drumeție spre zona Diham.

Având echipament de munte (gheată, bocanc, pantofi speciali, rucsac, șapcă, pelerină, dar și apă și hrană rece, la pachet), tinerii au plecat grupat, pe echipe, de la cabana Gura Diham. După un prim urcuș mai abrupt, au ajuns la ramificația „spre țeavă”, adică la marcajul „triunghi albastru”, care i-a scos în șaua Baiului. Drumul prin pădure, umbrit, răcoros, a fost apreciat corespunzător, iar în necesarele pauze de pe traseu au fost prezentate aspecte legate de marcaje, de formele și culorile lor. Unde a fost cazul, aceste marcaje au fost curătate și refăcute. După aprox. două ore de mers, cu multiple opriri pentru tururi de orizont, grupele au ajuns, tot eșalonat, la celebra cabană Diham (numită, după incendiul de acum vreo 15-20 de ani, Diham Phoenix!) la „Mama Oara”, în vârstă de 82 de ani, cea mai longevivă cabanieră din munții României, un simbol al oamenilor de munte.

După o pauză de masă și de refacere a forțelor, întoarcerea s-a făcut pe „punct roșu” (marcaj ce duce la Pichetul roșu) și pe scurtătura („cruce albastră”) spre cabana Poiana Izvoarelor. De aici, s-a revenit în zona de start a circuitului, la Gura Diham. O zi plină, apreciată de tinerii montaniarzi, atât pentru peisaje, cât și pentru explicațiile primite.

Dimineața zilei de joi a fost dedicată schimbului de ateliere, unii mergând spre Kalinderu, iar ceilalți participând la mână curentă – rapel / orientare sportivă / cort. După amiază, teoria de la orientare a fost aplicată în cadrul unui antrenant concurs (în echipe mai mici, de câte patru persoane) derulat în incinta CPPI, dar cu un grad mediu de dificultate. Atenție, concentrare, alergare, ochii pe ceas! Toți au ieșit câștigători!

Iar acest lucru a fost evidențiat vineri dimineață când au fost înmânate diplome de participare, medalii, insigne, tricouri cu logo-ul proiectului!

Fotografia de final vorbește, de la sine, despre faptul că tinerii voluntari au primit o bună doză de educație montană și că vor reveni, pentru noi provocări, pe cărările montane.

O nouă sută de participanți s-a alăturat miilor de inițiați, de instruiți, în tainele munților, în programul ”Natura ne învață primii pași în viață”!

Bocanciu Ileana

Preşedinte AEFC, coordonator proiect

Partajează acest conținut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *