Dâmbovița, promovată la Tărgul de Turism al României, ediția de toamnă!
Consiliul Judeţean Dâmboviţa (CJD) participă și anul acesta, alături de Primăria Municipiului Târgoviște, la Târgul de Turism al României, ediția de toamnă, ce se desfășoară în perioada 9 – 12 noiembrie 2023, la Romexpo București.
Evenimentul este dedicat atât zonelor turistice din România prin intermediul unităților administrativ-teritoriale, cât și agențiilor de turism, turoperatorilor la nivel național și internațional – în general, industriei turismului.
Județul Dâmbovița este reprezentat de către Consiliul Județean Dâmbovița și Primăria Municipiului Târgoviște – în cadrul unui stand comun, scopul participării fiind dezvoltarea şi consolidarea turismului prin intermediul promovării la nivel național a potențialului turistic cultural şi natural al județului nostru.
Județul Dâmbovița deține o mare diversitate de atracții turistice, o zonă montană cu peisaje de o frumusețe unică, obiective istorice și culturale înscrise în patrimoniul național, precum și o stațiune balneară de tradiție.
În cele patru zile ale târgului, vizitatorii care vor trece pe la stand vor primi materiale promoționale și vor afla informații despre destinațiile de vacanță din județul Dâmbovița, despre atracțiile turistice și posibilitățile de petrecere a timpului liber. Printre obiectivele promovate se numără facilitățile oferite de stațiunea turistică de interes național Padina-Peștera, Complexul Turistic de Natație din Târgoviște, Centrul Vechi al orașului-reședință de județ, Peștera Ialomiței, Sfinxul, Lacul Bolboci, dar și cele 16 muzee şi case memoriale din cadrul Complexului Național Muzeal Curtea Domnească din Târgoviște (Palatul Brâncovenesc de la Potlogi, Curtea Domnească din Târgoviște, Turnul Chindiei, Muzeul de Artă, Muzeul Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul Vasile Blendea, Casa-Atelier Gabriel Popescu etc).
Astăzi, vizitatorii prezenți au fost încântați și de spectacolul susținut de Orchestra Populară Chindia a Centrului Județean de Cultură Dâmbovița.
Compartimentul Imagine, Relații Externe,
Consiliul Județean Dâmbovița
Partajează acest conținut:
Lasă un răspuns