Conferința de presă din 13 septembrie 2024
„Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii a fost publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.1089 din 4 decembrie 2023 și a intrat în vigoare la data de 1 septembrie 2024, cu excepția art.46 alin. (2), art.84 alin. (6), art.127, art.168 alin. (2) și art.169, care au intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2024.
În ceea ce privește intervențiile privind sistemul public din cadrul componentei, acestea sunt reprezentante de următoarele obiective:
- Reforma sistemului public de pensii;
- Susținerea procesului de evaluare a dosarelor de pensii aflate în plată;
- Eficiența operațională și servicii electronice avansate pentru sistemul național de pensii prin digitalizare.
Adoptarea noii legi a avut în vedere:
- Eliminarea inechităților dintre beneficiarii sistemului, respectiv atât pentru genuri cât și pentru categorii de persoane care au desfășurat activitatea în aceleași condiții de muncă și cu un nivel de salarizare relativ similar, indiferent de anul pensionării. Această direcție de reformă este necesară ținând cont de faptul că legislația actuală, cu numeroasele modificări și completări legislative, a determinat multe inechități care au generat nemulțumiri pensionarilor aflați în plată cu cuantumuri diferite, deși au realizat aceeași perioadă de contribuții;
- Întărirea principiului contributivității, astfel încât cuantumul pensiei să reflecte activitatea profesională și contribuția la sistemul public de pensii, în raport de veniturile realizate de asigurat, prin introducerea unei noi formule de calcul, bazată pe numărul de puncte realizat de fiecare beneficiar care va asigura consolidarea legăturii dintre contribuția plătită și beneficiul acordat;
- Menținerea unui nivel adecvat al pensiilor, prin raportare la riscurile și vulnerabilitățile cu care se confruntă sistemul public de pensii din România și oferirea de șanse egale la drepturi de pensie adecvate și durabile, în scopul prevenirii sărăciei persoanelor de vârstă înaintată;
- Reglementarea unui mecanism de indexare a pensiilor, corelat cu realitățile economice: noul mecanism se va baza pe indicatori reali și predictibili, care să favorizeze creșterea nivelului de încredere în sistem, concomitent cu asigurarea unei predictibilități reale a evoluției pensiilor publice.
Precizăm că adoptarea Legii nr.360/2023 privind sistemul public de pensii a avut ca obiectiv întărirea principiului contributivității, astfel încât cuantumul pensiei să reflecte activitatea profesională și contribuția la sistemul public de pensii, în raport de veniturile realizate de asigurat. Pentru atingerea acestui obiectiv a fost introdusă o nouă formulă de calcul, bazată pe numărul de puncte realizat de fiecare beneficiar, care va asigura consolidarea legăturii dintre contribuția plătită și beneficiul acordat.
Menționăm faptul că atribuțiile stabilite prin lege Casei Naționale de Pensii Publice, implicit caselor teritoriale, sunt legate de punerea în aplicare a legilor și a celorlate acte normative. CNPP îndrumă și controlează instituția noastră privind modul de aplicare a dispozițiilor legislative, elaborând, ori de câte ori este necesar, instrucțiuni și note în vederea aplicării unitare și clarificării unor aspecte rezultate din aplicarea actelor normative referitoare la stabilirea pensiilor.
În vederea întăririi principiului contributivității și al egalității, s-au introdus noțiunile de: stagiu de cotizare contributiv, stagiu complet de cotizare contributiv, stagiu minim de cotizare contributiv, definite după cum urmează:
- Stagiu de cotizare contributiv – perioada de timp pentru care s-au datorat contribuții de asigurări sociale în sistemul public de pensii, precum și cea pentru care asigurații cu contract de asigurare socială au datorat șă plătit contribuții de asigurări sociale la sistemul public de pensii;
- Stagiu complet de cotizare contributiv – perioada de timp prevăzută de prezenta lege în care asigurații au realizat stagiu de cotizare contributiv pentru a beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare în vederea obținerii pensiei pentru limită de vârstă sau, după caz, a pensiei anticipate;
- Stagiu minim de cotizare contributiv – perioada minimă de timp prevăzută de prezenta lege în care asigurații au realizat stagiu de cotizare pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă.
Principiul stabilității asigurării la sistemul public de pensii:
Un principiu nou, definit din lege, potrivit căruia pentru stagiul de cotizare contributiv realizat peste 25 de ani se acordă un număr suplimentar de puncte de stabilitate. Este necesar să se facă distincția între stagiul de cotizare utilizat la deschiderea dreptului și stagiul de cotizare contributiv avut în vedere pentru acordarea punctelor de stabilitate, conform noii legi a pensiilor.
Astfel, prezentăm următoarele tipuri de stagii de cotizare pentru care nu s-au datorat contribuții de asigurări sociale, avute în vedere ca stagii de cotizare contributive la deschiderea dreptului de pensie conform legislației din domeniul pensiilor, care nu se iau în calcul la determinarea stagiului de cotizare contributiv pentru care se acordă puncte de stabilitate, în care asiguratul a beneficiat de:
- Indemizație de asigurări sociale în perioada 01.04.2001 – 01.01.2006 (incapacitate temporară de muncă) care constituie stagiu de cotizare realizat în condiții deosebite de muncă, conform prevederilor art.27 alin.(5) din Legea nr.360/2023 coroborate cu prevederile art.13 din HG nr.261/2001;
- Indemnizație de asigurări sociale în perioada 10.09.2003 – 01.01.2006 (incapacitate temporară de muncă) care constituie stagiu de cotizare realizat în condiții speciale de muncă, conform prevederilor art.28 alin.(3) din Legea nr.360/2023 coroborate cu prevederile art.10 din HG nr. 1025/2003;
- Venit de completare/plăți compensatorii, ulterioare datei de 1 aprilie 2001, conform prevederilor OUG 8/2003 sau altor acte normative cu caracter special, care constituie stagiu de cotizare realizat în condiții speciale de muncă.
De asemenea, perioadele în care asiguratul a beneficiat de concediu pentru creșterea copilului, ulterioare datei de 01.01.2006, asimilate stagiului de cotizare, conform art.14 alin.(1) lit.(e) din Legea nr.360/2023 (pentru care nu s-au datorat contribuții de asigurări sociale):
- Nu se au în vedere la acordarea punctelor de stabilitate;
- Dar, prin excepție, se au în vedere la calculul stagiului minim de cotizare contributiv și al stagiului complet de cotizare contributiv necesar acordării drepturilor de pensie (conform art.47 alin.(4)din lege).
Totodată, la determinarea stagiului de cotizare contributiv pentru care se acordă puncte de stabilitate, conform prevederilor art.85 alin.(6) din lege, sunt excluse perioadele în care se cumulează pensia din sistemul public sau, după caz, pensia de serviciu acordată în baza unor legi cu caracter special, cu venituri asigurate conform legii (inclusiv pentru situațiile în care beneficiarii au avut calitatea de pensionar în mai multe dosare de pensie).
Prin urmare, nu întotdeauna stagiul de cotizare contributiv necesar acordării drepturilor de pensie, în funcție de categoria de pensie solicitată (eligibilitate) coincide cu stagiul de cotizare contributiv utilizat pentru acordarea punctelor de stabilitate (calcul puncte).
Referitor la deciziile de recalculare transmise recent pensionarilor, în care a rezultat o valoare mai mică decât ultima pensie primită în luna august/2024, facem precizarea că se va primi în continuare aceeași pensie (art.144 alin.(6): ” În cazul în care, în urma procesului de recalculare prevăzut la alin.(1), rezultă un cuantum al pensiei mai mic decât cel aflat în plată sau cuvenit, se plătește pensia în cuantumul stabilit și aflat în plată anterior recalculării, până la data la care se va obține un cuantum mai mare decât acesta ca urmare a majorării valorii punctului de referință”).
Pentru categoria de pensionari, beneficiari de pensie minimă, chiar dacă în decizia de recalculare a rezultat o valoare mai mică de 1.281 lei, cât reprezintă valoarea indemnizației sociale, se va primi în continuare suma de 1.281 lei RON.
În conformitate cu noua lege, pensionarii cu pensii care depășesc suma de 3.000 de lei vor beneficia de o reducere semnificativă a impozitului datorat. Această modificare va aduce avantaje și pentru pensionarii cu venituri mai mari, deoarece suma deductibilă înainte de aplicarea impozitului va crește de la 2.000 la 3.000 de lei. Astfel, impozitul pe venit se va aplica doar asupra diferenței care depășește această limită, ceea ce va reduce semnificativ povara fiscală pentru cei care au pensii mari. Legea va intra în vigoare la începutul lunii octombrie 2024 și va afecta veniturile începând cu această dată.
În ceea ce privește nemulțumirea pensionarilor vis-a-vis de deciziile primite, am acordat în jur de 4200 de audiențe la sediul instituției, am înregistrat aproximativ 1450 de reclamații/petiții/ cereri de revizuire (fizic, la sediu sau electronic), din care un număr de 135 de cazuri impun revizuirea.
Având în vedere ultimele știri din spațiul public referitoare la procesul de recalculare prevăzut de noua lege a pensiilor nr.360/2023 privind sistemul public de pensii, facem următoarele precizări:
➢ Procesul de recalculare a reprezentat cea mai amplă reformă a sistemului public de pensii ce vizează recalcularea tuturor pensiilor în plată, la data de 31.08.2024, impactând cca 4,6 milioane de pensionari.
➢ În această perioadă, odată cu transmiterea deciziilor de recalculare și a taloanelor de pensie, au apărut unele neconcordanțe.
➢ Facem referire în special la situația în care pensionarul a primit talonul de plată cu pensia aferentă lunii august 2024 deși intrase în posesia deciziei de recalculare în cuprinsul căreia era evidențiat un venit mai mare.
➢ Aceste situații izolate au fost determinate de perioada foarte scurtă avută la dispoziție pentru emiterea a peste 4,6 milioane de decizii.
➢ Aceste disfuncționalități au fost identificate și vor fi remediate în cel mai scurt timp posibil, urmând ca pensionarii să primească sumele cuvenite începând cu data intrării în vigoare a noii legi.”
Cu deosebită consideraţie,
Toni – Ciprian MIHAI
DIRECTOR EXECUTIV
Partajează acest conținut:
Lasă un răspuns