COMUNICAT DE PRESĂ

COMUNICAT DE PRESĂ

Teatrul Tony Bulandra are plăcerea de a anunța premiera spectacolului Așteptările înșală, după piesa „L’envers du décor” a renumitului autor Florian Zeller, în regia lui Răzvan Oprea. Premiera va avea loc vineri, 30 ianuarie, ora 19:00, în Sala Mare a teatrului.

„Așteptările înșală” este o comedie despre relațiile ajunse la maturitate, despre prietenie, loialitate și micile fisuri care apar atunci când rutina se instalează, iar certitudinile nu mai sunt suficiente.

Cu umor și luciditate, spectacolul explorează criza vârstei de mijloc și diferențele dintre felul în care femeile și bărbații se raportează la compromis, sinceritate și responsabilitate afectivă. Punctul de plecare este o cină care devine un test al valorilor morale și al solidarității: un prieten apropiat urmează să vină însoțit de femeia pentru care și-a părăsit soția. Din această situație se naște un moment de cotitură pentru un cuplu stabil, forțat să-și reexamineze propriile alegeri.

Dialogul dintre personaje este dublat de confesiuni adresate direct spectatorilor, creând un contrast comic subtil între ceea ce se spune și ceea ce se gândește cu adevărat. Fără a judeca sau a oferi soluții, spectacolul vorbește despre dificultatea comunicării, conflictele reprimate și curajul confruntării, lăsând deschisă ideea că relațiile se construiesc, se negociază și se reînnoiesc permanent.

Așteptările înșală, este un spectacol despre dinamicile atât de complicate ale cuplului. O comedie excelentă, scrisă cu măiestrie fantastică de un mare autor: Florian Zeller.

Am vrut să fac un spectacol pentru public, un spectacol de la care oamenii să plece cu zâmbetul pe buze și să mai creadă încă în puterea și rezistența iubirii.

Iubirea!

Nimeni nu știe ce este. Cu toții ne-o dorim, de cele mai multe ori aduce haos în viața noastră, dar fără iubire, parcă nu avem pentru ce trăi.

Împlinirea vine doar în iubire, doar în doi. Cine sunt acești doi? Avem două viziuni diferite și fără să judecăm, spectacolul explorează două adevăruri: trăim azi și doar pentru azi, deviza noului continuu, sau trăim iubirea în fiecare zi ca pe ceva nou, cu tot ce aduce trecerea timpului.

Aceasta e întrebarea spectacolului! Bineînțeles, cu mult umor. Foarte mult umor.“

Răzvan Oprea

Răzvan Oprea este un actor și regizor român cu o carieră bogată pe scena teatrului și în fața camerei. Dincolo de prezența sa constantă pe afișele Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București, unde a interpretat personaje memorabile în piese precum Cursa de șoareci, Proorocul Ilie sau Vizita bătrânei doamne, Răzvan și‑a pus amprenta și în cinema și televiziune.

Este cunoscut publicului larg și din serialele Atletico Textila și Groapa (PRO TV), unde personajele sale evidențiază o remarcabilă versatilitate, de la comedie la dramă. Dincolo de scenă, Răzvan Oprea semnează regia unor spectacole apreciate și este co-scenarist al sezonului al doilea din Groapa, construindu-și un parcurs artistic amplu, în care teatrul devine spațiu de reflecție și dialog.

AȘTEPTĂRILE ÎNȘALĂ

de Florian Zeller

Traducere Răzvan Oprea

Distribuție:

Daniel – Sebastian Bălășoiu

Isabelle – Delia Lazăr

Patrick – Mircea Silaghi

Emma – Octavia Gheboianu

Echipa de creație:

Regie și adaptare – Răzvan Oprea

Scenografie – Mc Ranin

Costume – Georgeta Brânzea

Lighting Design – Adrian Dragomir

Sound design – Cătălin Buzea

Regie tehnică – Alexandru Sandu

Durata spectacolului: 1h 30

Recomandare de vârstă: 12+

Biletele sunt disponibile online, pe platforma Eventim.ro, precum și la casa de bilete din incinta Teatrului Tony Bulandra.

Partajează acest conținut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *