Clubul de Turism „CHINDIA”, la ceas aniversar
Dominat, în zona de nord, de masivele Bucegi („leagănul turismului românesc”) și Leaota, județul Dâmbovița a fost tot timpul o atracție pentru generații întregi de montaniarzi români sau străini. Așa încât, apariția unor structuri organizate în cutreierarea, cercetarea sau amenajarea traseelor montane părea o necesitate a locurilor și vremurilor trecute.
La 15 decembrie 1983, o mare parte din tinerii pasionați de turism montan, majoritatea absolvenți ai școlii de ghizi a Agenției B.T.T. Dâmbovița, a înființat Clubul de Turism “Sfinx”, un club ce își propunea să coaguleze mișcarea turistică de tineret și nu numai. Sub acest nume simbolic pentru montaniarzii ce străbat Bucegii, au fost efectuate câteva acțiuni în zona montană sau în cadrul unor concursuri tematica. După câștigarea unor prime trofee și lansarea în mișcarea turistică națională, în luna ianuarie 1984 clubul a fost “rebotezat” cu numele de “Chindia”, nume considerat ca fiind mai reprezentativ pentru județul nostru.
La vremea respectivă, aproape în fiecare județ al țării erau cluburi de turism pentru tineret, iar acestea organizau, în general prin rotație, concursuri montane sau culturale. Beneficiind de numeroase generații de ghizi valoroși și participând în constant la acele concursuri, nucleul inițial a lansat Clubul de Turism „Chindia” în primele 5 cluburi de turism din țară, după 3-4 ani de prezență în arealul montan. În 1991, acest club și-a luat personalitate juridică sub denumirea de “Asociația de Turism Chindia”. Cu această nouă denumire, dar integrând și montaniarzi din cluburile de profil din zona Fieni-Pucioasa sau Moreni, au fost organizate multiple acțiuni de inițiere în alpinism, în speologie, în drumeție montană sau ecologie, s-au stabilit parteneriate cu autorități publice județene (Consiliul Județean, Salvamont, Crucea Roșie, A.P.M. etc.) sau locale, cu instituții de învățământ sau culturale din județ (Inspectoratul Școlar, Universitatea Valahia), A.T. „Chindia” devenind principalul „motor” al mișcării turistice montane dâmbovițene. Pentru prezentarea frumuseților județului s-a organizat un concurs cu participare națională (“Trofeul Chindia” – 10 ediții), s-a început inițierea tinerilor în diferite activități strict montane – alpinism, speologie, drumeție – în programul ”Educație prin Turism”, s-au conturat câteva ture devenite tradiționale (Traversarea Leaota-Bucegi, Tura de iarnă la vârful Omu, Peștera Rătei).
Ca urmare a valorii clubului Chindia, o mare parte dintre membrii acestuia au participat la multiple ture de instruire cu mari personalități ale alpinismului național (Nicolae Baticu, Andrei Beleaua, Răzvan Petcu, David Neacșu, Teodor Negoiță), oameni care au devenit și prieteni și „Membri de onoare” ai clubului nostru. Luând exemplul lor, am îndrăznit să privim mai sus, organizând, în 1996, prima expediție dâmbovițeană pe Elbrus (5642 m) – Caucaz, expediție dedicată evenimentului aniversar „Târgoviște 600”.
Practic, s-a dat startul acțiunilor externe și pornind cu unul dintre programe, “Top 7”, topul cuceririi celui mai înalt vârf de pe fiecare continent (în cadrul căruia au fost cucerite, până acum, vârfurile Elbrus (5642 m) – Caucaz, Kilimanjaro (5895 m) – Africa, Aconcagua (6959 m) – America de Sud și Mc. Kinley (6193 m) – America de Nord), nu am ezitat să ajungem chiar și în Antarctica.
Datorită apariției unor oportunități de finanțare (Legea 350/2005) a acțiunilor derulate de montaniarzi (expedițiile externe sunt greu de realizat fără finanțări, fără sponsorizări), dar și a modificării, firești, a vârstei generațiilor de iubitori ai muntelui și ai naturii, după anul 2010, activitatea clubului s-a derulat în mai multe direcții complementare:
- noua generație de montaniarzi („cormoranii”) a inițiat multiple acțiuni sportive (crosuri, maratoane, concursuri cicliste, alpinism, colaborare cu Salvamontul etc.) în zona montană, axându-se mult pe ture în forță, abordate cu tehnică alpină bine stăpânită, dar și cu echipament de mare siguranță.
- iubitorii naturii, așa numiții „verzi”, s-au grupat în jurul “Asociației Ecologice Floare de Colț” (sediu juridic în Fieni) derulând multiple programe educative cum ar fi “Natura ne învaţă primii paşi în viaţă”, acțiuni la care au participat peste 5500 de persoane, din județ sau din țară.
- vechii montaniarzi (catalogați drept “dinozauri”) au constituit Asociaţia “Chindia Jurasic Park”, grup care a susținut și continuat proiectele lansate în ultimii ani: ”TOP 28” – Topul atingerii celei mai înalte cote din fiecare țară a Uniunii Europene; până acum au fost cucerite 22 de vârfuri din țările UE.
- relansarea mișcării turistice dâmbovițene prin organizarea de tabere de educație montană, de expediții de inițiere în multiple regiuni ale României (sau ale lumii, deja avem filiale în câteva țări din Europa și în Canada) pentru toate categoriile de vârstă și pentru oameni cu pasiune pentru drumeție, pentru natură, indiferent de vârsta și de experiența lor.
- implicarea în activități cultural-educative, prilej de a duce simbolurile orașului, ale județului, ale Arhiepiscopiei Târgoviște, ale Cultului eroilor Dâmbovița în locuri reprezentative din țară sau străinătate (Crucea de pe Caraiman, Muntele Athos, Biserica ortodoxă in zona Most-Cehia, ridicată în memoria celor peste 400.000 de ostași români morți, de-a lungul timpului, pe câmpurile de luptă ale Europei, Ziua Cetății Târgoviște sărbătorită în diverse locuri ale țării sau ale Europei).
La ceas aniversar, la bilanțul a 40 de ani de activitate turistică, mulțumim atât autorităților județene sau locale care ne-au susținut, cât și multelor societăți comerciale care ne-au ajutat, de-a lungul timpului, în frumoasa noastră aventură.
Iar membrilor clubului, prietenilor noștri, tuturor celor crescuți sau împliniți în „spiritul” Chindiei, le dorim poteci însorite și proiecte montane reușite.
La mulți ani, Chindia!
La mulți ani, montaniarzi dâmbovițeni aflați sub culorile Chindiei!
Nicolae Posta
Președinte fondator al Clubului de Turism „Chindia”
Partajează acest conținut:
Lasă un răspuns