Clubul de Turism „CHINDIA”, de la înființare la actualitate

Clubul de Turism „CHINDIA”, de la înființare la actualitate

Acum mai bine de patru decenii, la 15 decembrie 1983, o bună parte din tinerii dâmbovițeni, pasionați de drumeție montană, au înființat un club de turism, grupând majoritatea ghizilor montani absolvenți ai Școlii de ghizi de pe lângă Agenția B.T.T. Dâmbovița. Inițial, clubul a fost numit „Sfinx”, dar, după numai o lună de activități montane și participare la concursuri din mișcarea turistică națională, în luna ianuarie 1984 clubul a fost “rebotezat” cu numele de “Chindia”, nume considerat ca fiind mai reprezentativ pentru județul nostru.

Prin coordonarea B.T.T.-ului central, aproape în fiecare județ al țării s-au constituit cluburi de turism pentru tineret, iar acestea organizau concursuri montane sau culturale. Beneficiind de numeroase generații de ghizi activi, pasionați și participând constant la acele concursuri, valorosul nucleu de montaniarzi a propulsat Clubul de Turism „Chindia” în primele 5-6 cluburi de turism din țară, după vreo 5 ani de prezență în arealul montan. În 1991, acest club și-a luat personalitate juridică sub denumirea de “Asociația de Turism Chindia”. Sub această nouă siglă, echipa s-a completat cu montaniarzi din cluburile de profil din zona Fieni-Pucioasa sau Moreni, organizând acțiuni de inițiere în alpinism, în speologie, în drumeție montană sau ecologie, devenind un colaborator aproape permanent al autorităților publice județene (Consiliul Județean, Salvamont, Crucea Roșie, A.P.M. etc.). În paralel, încă din acea vreme, pregătirea noii generații a fost una din strategiile curente ale activității clubului,

concretizată prin derularea de programe de educație non-formală cu instituții de învățământ sau culturale din județ (Inspectoratul Școlar, Universitatea Valahia) sau din mai toate localitățile dâmbovițene. Practic, A.T. „Chindia” a devenit principalul „motor” al mișcării turistice montane dâmbovițene.

Pentru promovarea frumuseților județului s-a organizat un concurs cu participare națională (“Trofeul Chindia” – 10 ediții), s-a început inițierea tinerilor în diferite activități strict montane – alpinism, speologie, drumeție – în programul ”Educație prin Turism”, s-au conturat câteva ture devenite tradiționale (Traversarea Leaota-Bucegi, Tura de iarnă la vârful Omu, Peștera Rătei).

Ca urmare a acestor multiple activități la nivel local, regional sau național, o mare parte dintre membrii asociației au participat la frecvente ture de instruire cu mari personalități ale alpinismului național (Nicolae Baticu, Andrei Beleaua, Răzvan Petcu, David Neacșu, Teodor Negoiță), oameni care au devenit și prieteni și „Membri de onoare” ai clubului nostru. Iar această etapă de acumulări s-a transformat într-o primă expediție externă, organizând în 1996, prima expediție dâmbovițeană pe Elbrus (5642 m)-Caucaz, expediție dedicată evenimentului aniversar „Târgoviște 600” (1396-1996).

Practic, s-a dat startul acțiunilor externe, continuând cu un program tare, “Top 7”, topul cuceririi celui mai înalt vârf de pe fiecare continent (în cadrul căruia au fost cucerite, până acum, vârfurile Elbrus (5642 m) – Caucaz, Kilimanjaro (5895 m) – Africa, Aconcagua (6959 m) – America de Sud și Mc. Kinley (6193 m) – America de Nord). Desigur, participarea la o importantă expediție internațională în Antarctida este un nou reper al diversității activităților noastre.

      Valorificând noi oportunități de finanțare (Legea 350/2005 – expedițiile externe sunt greu de realizat fără finanțări, fără sponsorizări), dar ținând cont și de apariția unor noi generații de montaniarzi proveniți, în principal, de la Facultatea de geografie a Universității Valahia, după anul 2010, activitatea clubului s-a derulat în mai multe direcții complementare:

  • noua generație („cormoranii”) a inițiat multiple acțiuni cu pronunțat caracter sportiv (crosuri, maratoane, concursuri cicliste, alpinism, colaborare cu Salvamontul etc.) în zona montană, axându-se mult pe ture în forță, abordate cu tehnică alpină bine stăpânită, dar și cu echipament de mare siguranță;
  • iubitorii naturii, așa numiții „verzi”, s-au grupat în jurul “Asociației Ecologice Floare de Colț” (sediu juridic în Fieni) derulând programe educative (“Natura ne învaţă primii paşi în viaţă”), la care au participat aproape 6000 de tineri din județ sau din țară;
  • nucleul inițial, clasicii montaniarzi (catalogați drept “dinozauri”) au constituit Asociaţia “Chindia Jurasic Park”, grup care a lansat un interesant proiect european:TOP 28” – Topul atingerii celei mai înalte cote din fiecare țară a Uniunii Europene; până acum au fost cucerite 23 de vârfuri din țările UE;
  • poate cea mai grea, dar importantă, activitate este descoperirea și pregătirea noii generații, prin organizarea de tabere de educație montană, de expediții de inițiere în multiple regiuni ale României (sau ale lumii, deja avem filiale în câteva țări din Europa și în Canada) pentru toate categoriile de vârstă și pentru oameni cu pasiune pentru drumeție, pentru natură.

Desigur, toate cele menționate mai sus, sunt „cărămizi” puse în timp de oameni pasionați nu numai de munte, ci și de multiple activități cultural-educative, la nivel național sau european. Fiecare expediție în sine a fost un bun prilej de a duce simbolurile orașului, ale județului, ale Arhiepiscopiei Târgoviște, ale Cultului eroilor Dâmbovița în locuri reprezentative din țară sau străinătate (Crucea de pe Caraiman, Muntele Athos, Biserica ortodoxă in zona Most-Cehia, Ziua Cetății Târgoviște sărbătorită în diverse locuri ale țării sau ale Europei).

La ceas aniversar, la bilanțul a 42 de ani de activitate turistică, mulțumim tuturor celor care ne-au fost aproape, cu vorba, cu fapta, cu sprijin logistic sau financiar: autorități județene sau locale, societăți comerciale, oameni sau instituții. Și, nu în ultimul rând, mass-mediei, locale sau regionale, care a prezentat multele noastre expediții, prin frumoasa țară sau „peste mări și țări”!

Iar tuturor generațiilor de montaniarzi, membri ai clubului, prieteni, tuturor celor crescuți sau împliniți în „spiritul” Chindiei, le dorim sănătate, poteci însorite și noi proiecte montane.

La mulți ani, Chindia!
La mulți ani, montaniarzi dâmbovițeni aflați sub culorile Chindiei!

Nicolae Posta

Președinte fondator al Clubului de Turism „Chindia”

Partajează acest conținut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *