Apel de participare la Bienala Națională de Artă „Gheorghe Petrașcu”, ediţia a XVII -a, 2024
Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, alături de Consiliul Județean Dâmbovița, organizează a XVII – a ediție a Bienalei Naționale de Artă „Gheorghe Petrașcu”. Organizat pentru prima dată în 1992, concursul promovează memoria marelui artist plastic și legătura sa cu orașul Târgoviște. Atras de pitorescul și atmosfera patriarhală a orașului încărcat de istorie, Gheorghe Petrașcu și-a stabilit atelierul la Târgoviște în 1923 și a lucrat aici până în 1943.
Renumele de mare colorist al lui Gheorghe Petrașcu s-a conturat încă din timpul vieții, fapt ce i-a permis să se dedice artei sale (pictura și gravura), care, în perioada târgovișteană, de altfel și cea mai fertilă din punctul de vedere al creației, a atins cel mai înalt grad de execuție, plasticitate și expresie, reprezentând maturitatea artistică a pictorului. Toți acești factori au dus la recunoașterea meritelor artistice de către Academia Română care, la 1 iunie 1936, îl alege membru, Petrașcu fiind primul pictor român academician.
Prin numele artistului pe care îl poartă, Bienala Națională de Artă „Gheorghe Petrașcu” încearcă să reînvie ambianța și fervoarea artistică pe care a avut-o Târgoviștea în perioada interbelică și în anii de după a oua conflagrație mondială.
Concursul este deschis membrilor Uniunii Artiştilor Plastici din România şi Republica Moldova, studenţilor (ultimul an, masterat) şi absolvenţilor Academiilor de Artă, care pot participa cu cel mult două lucrări:
PICTURĂ – lucrări, cu dimensiunea maximă de 100 x 100 cm, încadrate/ înrămate şi cu sistem de agățare;
GRAFICĂ – lucrări neînrămate, însoțite de paspartu nelipit/ fixat de lucrare (care să se încadreze în următoarele dimensiuni: 40 x 50 cm, 40 x 60 cm, 50 x 70 cm, 60 x 80 cm);
Nu sunt admise tehnicile de grafică imprimabilă și multiplicabilă (tehnicile de gravură).
Lucrările executate în perioada 2022 – 2024 vor fi însoţite de formularul de participare la bienală, CV cu fotografia artistului, copie a legitimației de membru al UAP, fotografiile color ale lucrărilor, adresa, număr de telefon şi/sau email. Acestea vor fi expediate ambalate corespunzător, de preferat în cutii solide (din lemn sau metal), până în data de 01.11.2024, data poştei / curierului, la una din adresele:
Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, strada Justiţiei, nr. 7, cod poştal 130017, municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa – pentru coletele expediate prin intermediul Poștei Române; și
Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, – Muzeul de Artă, Calea Domnească nr. 185, cod 130167, municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa – pentru coletele expediate prin intermediul firmelor de curierat rapid.
Fiecare artist va completa formularul lizibil, cu majuscule, pentru ca datele să poată fi utilizate la redactarea pliantului și în materialele de promovare ale concursului.
NOTĂ: Având în vedere prevederile Regulamentului European privind protecţia datelor personale, intrat în vigoare la data de 25 mai 2018, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” solicită acordul artiștilor pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, pe durata raporturilor de colaborare.
Prin semnarea formularului, fiecare artist acceptă necondiţionat regulamentul Bienalei Naționale de Artă „Gheorghe Petraşcu” și își dă acordul privind prelucrarea datelor personale.
Expoziţia va fi deschisă publicului până la finalul lunii ianuarie 2025 (31.01.2025), cu posibilitatea prelungirii perioadei de expunere până la sfârșitul lunii februarie 2025.
Vernisajul şi festivitatea de înmânare a premiilor vor avea loc la Muzeul de Istorie, Calea Domnească, nr. 189, moment pentru care premianţii și participanții vor fi informaţi din timp.
Relații suplimentare se pot obține la secretariatul instituţiei: telefon 0245613946 sau e-mail: contact@muzee-dambovitene.ro. Persoană de contact: Maria Neacșu – muzeograf artă, Muzeul de Artă, telefon: 0736394086.
Regulamentul bienalei şi formularul de participare pot fi descarcate de la urmatoarea adresa: https://muzee-dambovitene.ro/apel-de-participare-la-bienala-nationala-de-arta-gheorghe-petrascu-editia-a-xvii-a-2024/
Compartimentul Imagine, Relații Externe,
Consiliul Județean Dâmbovița
Partajează acest conținut:
Lasă un răspuns