Ziua de 1 Iunie va fi sărbătorită, ca niciodată, la Târgoviște
În cadrul unei conferințe de presă, care a avut loc în Parcul Mitropoliei, azi (n.r. 24 Mai 2023), Daniel Cristian STAN, primarul Municipiului Târgoviște, a precizat:
„Parcul Mitropoliei, Bulevardul Libertății, care va fi închis circulației auto, Complexul Turistic de Natație, Cinematograful ”Independența” sau Grădina Zoo, reprezintă numai câteva dintre locațiile în care copiii vor fi așteptați cu multe surprize.
Astfel, Bulevardul Libertății va găzdui concursuri de desene pe asfalt, de biciclete/triciclete/role, de șuturi la poartă, gimnastică aerobică, etc.
În parcul Mitropoliei se vor desfășura ateliere de pictură pe față, de mânuit și confecționat păpuși, de pictură pe șevalete, animație cu clovni și păpuși gigant, se vor organiza spectacole de teatru pentru copii, de muzică și dans!
Complexul Turistic de Natație va găzdui tradiționalul concurs de înot, dar și competiții de fotbal sau trasee aplicative în zona dedicată bicicletelor!
”Regele Leu” vă așteaptă la Cinematograful ”Independența”, iar Grădina Zoo vă propune un program atractiv, din care nu vor lipsi jocurile și concursurile!
Ziua se va încheia cu ”Parada Copiilor”, care va avea loc începând cu ora 18.00, pe traseul Primăria Târgoviște, Bulevardul Mircea cel Bătrân, Calea Domnească, stadion, unde copiii se vor bucura de spectacole de dans, muzică sau demonstrații de gimnastică pe pista de tartan și covorul sintetic din jurul gazonului.
Din paradă nu vor lipsi fanfara sau tunurile de confetti, iar la sosirea paradei la stadion se vor împărți baloane cu heliu.
Toate evenimentele vor fi gratuite, iar programul detaliat îl găsiți atașat!
Prin urmare, ținând cont că în aceeași perioadă debutează și Zilele Județului Dâmbovița, organizate de către Consiliul Județean, copiii se vor bucura de un început de iunie cu totul aparte. Vă așteptăm în număr cât mai mare!”
Vali NIȚU
Partajează acest conținut:
Lasă un răspuns