Realizarea de viziere de protecție a feței și ajutoare de la Cristim

Echipa de robotică ,,SkyLine” a municipiului Moreni, aflată în coordonarea domnului profesor Gabriel State, cu sprijinul financiar al Primăriei municipiului Moreni, a început realizarea de viziere de protecție a feței, pe fondul măsurilor de protecție a personalului contra COVID-19. Primele 25 de viziere au fost donate deja angajaților din unele cabinete medicale individuale. Se lucrează non-stop pentru asigurarea, în măsura posibilităților de imprimare, și a altor solicitări venite din partea unor farmaciști. La inițiativa Fundației „Nație prin Educație”, echipele de robotică înscrise în concursul „BRD First Tech Challenge” au început producția de viziere cu ajutorul imprimantelor 3D primite prin sponsorizare de la aceeași fundație.

De asemenea, la solicitarea Primarului municipiului Moreni, Constantin Dinu, ținând cont de situația prin care cu toții trecem în această perioadă, astăzi, firma Cristim a venit în sprijinul Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei municipiului Moreni pentru ajutorarea persoanelor vulnerabile și fără niciun venit. Astfel, Cristim a oferit 40 de pachete cu produse alimentare pentru morenarii fără posibilități materiale. Pe această cale, administrația publică municipală mulțumește S.C. CRISTIM 2 PRODCOM S.R.L.

De asemenea, facem un apel și către alte societăți pentru a sprijini municipalitatea morenară astfel încât împreună să depășim această situație dificilă.

 

Impact

 

Comenteaza articolul

Adresa de e-mail nu va fi publicata. Campurile marcate cu (*) sunt obligatorii.