„Plantăm fapte bune în România” – Campanie de plantare de mesteceni în Târgoviște

„Plantăm fapte bune în România” – Campanie de plantare de mesteceni în Târgoviște

Primarul Municipiului Târgoviște, a precizat câteva amănunte despre campania „Plantăm fapte bune în România”, campania de plantare a unor arbori în urbea noastră.

„Zilele acestea, în orașul nostru se desfășoară o amplă campanie de plantare de arbori (tei, mesteceni, etc.), campanie derulată atât exclusiv de către administrația locală, cât și în parteneriat cu organizații neguvernamentale sau societăți comerciale. Astfel, împreună cu reprezentanți ai asociațiilor „EcoAssist” și „Dezvoltarea Europeană a Comunității Locale”, dar și ai OMV PETROM, în cadrul proiectului „Plantăm fapte bune în România”, am participat la o acțiune de plantare de mesteceni în incinta Complexului Turistic de Natație Târgoviște, o zonă care se va „înverzi” cu 500 de asemenea arbori, a conchis, Daniel-Cristian STAN.

Vali NIȚU

Share this content:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.