O nouă vizită de lucru pe șantierul de reabilitare și reconstrucție a stadionului „Eugen Popescu”

O nouă vizită de lucru pe șantierul de reabilitare și reconstrucție a stadionului „Eugen Popescu”

Astăzi, 22 octombrie a.c., primarul Municipiului Târgoviște, Daniel-Cristian STAN a făcut o vizită de lucru și pe șantierul de reabilitare și reconstrucție a stadionului „Eugen Popescu”.

Edilul a declarat: „Mai bine de jumătate din tribuna care se reabilitează este acum finalizată, în cel mult 2 săptămâni urmând să înceapă și montarea primelor scaune noi, în condițiile în care a fost realizată inclusiv hidroizolația. În plus, au fost comandate deja tabelele de marcaj. Se lucrează în continuare la tribuna veche pe toate fronturile, atât la încăperile de sub tribună, cât și la exterior, dar și la tribuna metalică, la acest moment fiind în picioare și structura corpului administrativ. Nu voi reveni acum asupra dificultăților financiare deosebite pe care le avem, asupra lipsei de suport financiar din partea Guvernului, vă asigur numai că facem TOT ceea ce depinde de noi pentru a finaliza și aceasta investiție, așa cum am finalizat zeci și zeci de alte investiții importante. Prin urmare, admit faptul că au existat dificultăți la proiectul nostru, de la lipsa banilor, la problemele inițiale cu proiectarea sau cu forța de muncă, însă nu există NU SE VREA sau NU SE VA FACE”, a conchis, Daniel-Cristian STAN.

Vali NIȚU

 302 Vizualizari totale,  2 Vizualizari astazi

Print Friendly, PDF & Email
Social Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *