„Modernizarea transportului public la nivelul zonei urbane funcționale Târgoviște prin achiziția de autobuze ecologice – etapa I”

„Modernizarea transportului public la nivelul zonei urbane funcționale Târgoviște prin achiziția de autobuze ecologice – etapa I”

Daniel Cristian STAN, primarul Municipiului Târgoviște, a făcut unele precizări importante cu privire la aprobarea unei noi cereri de finanțare: „Este oficial! Încă 68.000.000 lei din fonduri europene și un pas uriaș pentru transportul public local, inclusiv din zona peri urbană a municipiului Târgoviște. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației ne-a comunicat faptul că cererea de finanțare având ca obiect investiția „Modernizarea transportului public la nivelul zonei urbane funcționale Târgoviște prin achiziția de autobuze ecologice – etapa I” , proiect care vizează extinderea transportului public cu autobuze noi, moderne, la întreaga zonă funcțională a municipiului Târgoviște (25 de unități administrativ teritoriale), A FOST APROBATĂ. Prezenta investiție, depusă în cadrul parteneriatului Primăria Târgoviște – Primăria Șotânga, constă în achiziția a:

Ø 21 autobuze electrice de capacitate mare (12 m) dotate;

Ø 21 stații de încărcare lentă pentru autobuze electrice – la autobază;

Ø 7 stații de încărcare rapidă pentru autobuze electrice – pe traseu;

Ø lucrări de construcții pentru branșarea punctelor/stațiilor de reîncărcare a autobuzelor electrice;

Ø activități de proiectare (pentru stațiile de încărcare vehicule electrice) – cheltuieli pentru documentații suport și obținere avize, acorduri, autorizații.

Valoarea intervențiilor este de 13,788,828.98 euro, TVA inclus, din care 11,571,000.00 euro, fără TVA, reprezintă cheltuieli eligibile asigurate din Planul Național de Redresare și Reziliență, la care se adaugă TVA aferent cheltuielilor eligibile în valoare de 2,198,490.00, cheltuieli asigurate din bugetul de stat. Finanțarea este asigurată din bani europeni, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C10 – Fondul Local-Obiectul de investiții I.1.1 – Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziția de vehicule nepoluante)”, a conchis edilul urbei noastre. Felicitări…!

Vali NIȚU

Share this content:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.