Data adaugarii: 09 Aug 2019

Școala Gimnazială „Matei Basarab”

În data de 9 august a.c., primarul municipiului Târgoviște, a susținut o conferință de presă pe șantierul celei mai mari investiții pe fonduri europene de care a beneficiat vreodată o unitate de învățământ din Târgoviște. Daniel-Cristian STAN a precizat pentru jurnaliștii dâmbovițeni: „În cadrul proiectului „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale prin extinderea, reabilitarea, modernizarea și echiparea Școlii Gimnaziale „Matei Basarab”, unitatea de învățământ amintită va fi reabilitată în întregime, va beneficia de o sală de sport, de laboratoare noi și de o sală multifuncțională, de un teren de sport exterior ultramodern, urmând a se bucura și de dotări didactice, de dotări gospodărești, de dotări și echipament sportiv pentru sala de sport și terenul exterior, de echipament audio-video, de echipament IT și software sau de mobilier nou. Valoarea contractului de finanțare este de 22.223.977,79 lei, a contractului de execuție de lucrări este de 15.428.338,05 lei, fără TVA, sursa de finanțare fiind asigurată prin POR 2014-2020, Axa Prioritară 10, „Îmbunătățirea Infrastructurii Educaționale". Stadiul de execuție la acest moment se apropie de 20%, lucrările debutând în urmă cu aproximativ 4 luni. La finalizarea investiției, acestă școala va fi una dintre cele mai moderne din România” - a conchis primarul municipiului.

https://youtu.be/TnD4eyCk2-w

Vali NIȚU