Ședința extraordinară din 15 ianuarie 2021

Primarul Municipiului Târgoviște, jr. Daniel-Cristian STAN, având în vedere:

  • Prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare;
  • Prevederile H.G. nr. 1065/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, începând cu data de 14 decembrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19;
  • Prevederile HCL nr. 152/30.06.2020 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local Municipal Târgoviște;
  • Prevederile art. 133 alin (1), art. 134 alin. (1), lit. a), alin. (3), lit. (a), alin. (5)și art. 135 alin. (4) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
  • În temeiul art. 196, alin. (1) lit. b) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
  • Se convoacă Consiliul Local Municipal Târgoviște, în ședință extraordinară, în ziua de 15 ianuarie 2021, ora 9,00.

Ședința Consiliului Local Municipal Târgoviște se va desfășura prin mijloace electronice, printr-o platformă online de videoconferință, în conformitate cu prevederile HCL nr. 152/30.00.2020 privind stabilirea procedurii de desfășurare a ședințelor Consiliului Local al Municipiului Târgoviște.

Pe ordinea de zi:

  1. Proiect de hotărâre pentru aprobarea proiectului, a indicatorilor de realizare imediată, fizici suplimentari și de rezultat și a cheltuielilor aferente proiectului „Consolidarea capacității administrative a UAT Municipiul Târgoviște de gestionare a situației de urgență cauzată de criza COVID-19 prin dotarea unităților de învățământ preuniversitar de pe raza municipiului cu echipamente și dispozitive medicale”.

 

Vali NIȚU

 

Comenteaza articolul

Adresa de e-mail nu va fi publicata. Campurile marcate cu (*) sunt obligatorii.