Jandarmii,  la  datorie  de  Revelion

În perioada 31 decembrie 2018 - 03 ianuarie 2019, peste 100 de jandarmi vor acționa zilnic pentru asigurarea unui climat normal de ordine şi siguranţă publică pe raza judeţului Dâmboviţa, fiind pregătiţi să intervină pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor. Jandarmii vor fi angrenați și în misiuni de pază și protecție instituțională la obiectivele din responsabilitate.

Pentru siguranța dâmbovițenilor, patrulele de ordine publică vor acționa independent și în sistem integrat cu dispozitive adaptate nevoilor operative și vor avea în vedere prevenirea infracțiunilor stradale și descurajarea faptelor antisociale.

Tot în această perioadă, jandarmii montani de la posturile Zănoaga și Peștera vor veghea permanent şi vor interveni cu promptitudine pentru sprijinirea turiştilor aflaţi în dificultate în Munții Bucegi.

 

Pentru a evita producerea de evenimente nedorite facem următoarele recomandări :

  • persoanele care participă la evenimente să manifeste răbdare, să respecte indicațiile jandarmilor şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;

  • în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială sau le este tulburată liniştea, cetăţenii sunt rugați să solicite sprijin prin sistemul unic de urgenţă „112”;

  • în această perioadă, părinţii sunt rugaţi să supravegheze cu atenţie sporită copiii, pentru a preveni eventualele accidente survenite în urma folosiri obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice;

  • persoanele care vor alege să își petreacă timpul în zona montană să se informeze asupra stării vremii, itinerariului, a condiţiilor climatice locale etc.;

  • să se deplaseze pe drumurile deschise circulației, cu autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă (anvelope de iarnă, lanțuri, nisip, tracțiune 4x4);

  • turiștii să aleagă traseele montane, în funcţie de pregătirea fizică, tehnică şi psihică a celui mai slab din grup;

  • în situații dificile, să anunțe Jandarmeria Montană prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă „112”, specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunță, ce s-a întâmplat și câte persoane au nevoie de ajutor.

 

INFORMARE, RELAȚII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

Comenteaza articolul

Adresa de e-mail nu va fi publicata. Campurile marcate cu (*) sunt obligatorii.