În cadrul unei conferințe de presă, susținută de primarul Municipiului Târgoviște, Daniel-Cristian STAN, în data de 10 februarie 2021, la podul de la Teiș, a fost prezentat stadiul lucrărilor ce se apropie de final.
https://youtu.be/rKHVNTfbSew
Vali NIȚU
Despre autor
Cuvântul scris îl descătuşează, îl face să trăiască într-o lume mai curată, mai umană.
Este mândru că îşi are rădăcinile înfipte adânc în simplitate. În curăţenia şi limpezimea acestui meleag. Vali Niţu vorbeşte cu plăcere şi cu emoţie despre originea sa, despre primii ani ai vieţii. A copilărit la Ungureni-Dragomireşti, un sat situat la 14 kilometri distanţă de municipiul Târgovişte. O aşezare îmbătată de freamătul pădurilor de deal şi de apele limpezi şi repezi ale râului Dâmboviţa. „Am învăţat să fiu vertical, fiindcă părinţii mei, oameni cu frică de Dumnezeu, asta mi-au insuflat, dragostea pentru adevăr. Mama mea a fost o femeie simplă. A lucrat la CAP. Tata a fost perceptor. Ei mi-au dezvoltat dragostea pentru învăţătură, pentru munca cinstită. Mi-am tras seva din tot ceea ce înseamnă prospeţime, curăţenie ţărănească”, spune Vali Niţu. Şi-a iubit mult tatăl. A învăţat aproape totul de la el. „I-am plăcut pasul, privirea, sfatul. Lucrez la o carte care se intitulează „Rescriu ce..
Comenteaza articolul