Cuvântul este nufăr, metafora-i floarea lui, magică, divină

Cuvântul este nufăr, metafora-i floarea lui, magică, divină

În dimineața emoțiilor cântecul sufletului străbate dorința, drumul spre dus, trăirea spre trăire, frumusețea spre frumos, dragostea spre iubire, unică, sens, rost. E superbă orchestra ce acompaniază interpreții propriilor vieți, a unei vieți ce le surâde în cel mai frumos refren al unui vis, vis de vară, visul unei povești ce continuă în capitolul 45 al unui bestseller ce se scrie în pragul dinspre zi spre seară, dintre azi spre mâine, spre viitor. În refrenul respirației trupurile se privesc în ochi, sufletele se „privesc” în adâncul lor și acolo se găsesc după o viață de căutări, după o căutare dintr-o viață. Mă uit în oglinda palmei și-ți văd trupul curat, neatins de vânt, neudat de lacrima ploii, îl văd sărutat de buzele setoase, mângâiat de mâna pe care tu ai prins-o atunci când ea încerca să se prindă de marginea stâncii desenate pe suflet. Pe pagina vie, din poala destinului, am primit un mesaj de la „gândul” ce mă știe: „te privesc floarea mea de nufăr, tu-mi dai zâmbet și viață, fericire infinită, perlă a sufletului meu, definitiv împlinită”.

În dimineața plecată să revină mi-am îndreptat sufletul și privirea spre Cel de Sus, acolo este cartea pe care o rescriu în timpul dat pentru a-mi desăvârși ruga spre Înalt. Din călimara sufletului de poet boem îmi îndrept, clipă de clipă, recunoștința pentru femeia ce mă iubește și-mi dăruiește suflet, trup, cuvinte între cuvinte, sentimente sfinte, curate, profunde. Lin, în liniște îmi așez fruntea în podul palmelor, retrăiesc secundele pictate pe coala imaculată a sufletului, nu mă pot desprinde de sărbătoarea la care am fost invitat de femeia dintre vise, vise ce o „prezintă” pe cea aleasă să mă știe în fiecare refren din prezentul cuminte. În senzualitatea „notelor” de pe portativul descifrat de trupurile flămânde, degetele ating cele mai sensibile partituri din colțul de univers al sensibilității pictate pe pânza sufletelor cuprinse-n dorințe. Undeva, nici nu știu unde, într-o clipă a ochilor mari, deslușesc cuvinte magice, nici nu știu cum să le spun, dar divin sau, pur și simplu, credință.

În dimineața venită prin sita destinului, trăiesc să te trăiesc, scumpa mea dorință, femeie cu suflet de „aur”, niciodată nu voi putea să uit să-ți mulțumesc pentru gesturile pe care le faci, pentru frumusețea ce-mi „inundă” trecerea. În harta palmelor te „privesc” în cuprinsul totului pe care mi-l dăruiești, în bucuria pe care mi-o desenezi la hotarul dintre azi și viitor. Îmi odihnesc cuvântul în memoria sentimentelor pe care le simt în brațele tale puternice, iubita mea din sens, din cale. Privesc spre sărbătoarea la care am fost amândoi, retrăiesc fiecare „paragraf” din cartea semnată de noi, scrisă de 2 pentru 1, unul pentru celălalt, niciunul fără 1, amândoi pentru 1. Îmi privesc mâna și-ți simt căldura trupului, nici nu ai plecat, nici nu vei pleca, oriunde voi fi eu, tu te vei afla mereu, superba mea „literă” din carte. În fotografia minții, mintea mea este „imprimată” în culorile dragostei, în frumosul dintr-o iubire ce nu are nuanțe, ea este într-o singură culoare, culoarea albă ce mă iubește, ce-mi dă echilibru, liniște, fericire, pace.

În dimineața ce mă îmbrățișează îmi ridic fruntea spre Divinitate, îi mulțumesc pentru o nouă zi pe care mi-o dăruiește să o trăiesc, să o iubesc, așa cum simte sufletul meu plin de iubire, de frumos, de bunătate. Fac semnul crucii și-mi „alerg” gândurile plecate să ajungă la femeia pe care o iubesc, în suflet prin cuvânt. Cu câteva „secvențe” în urmă, i-am ascultat vocea, i-am văzut trupul plin cu zâmbetul iubirii, i-am „sărutat” timpul dragostei și am „plecat” să scriu, să o scriu în cea mai imperială poveste din trăire. Pe „prispa” sufletul meu stă scris: „iubesc pentru că așa sunt eu, rebel, poet, cuvânt, scorpion, sunt ceea ce simt și vreau eu, numai eu”. Încet, încet se aude liniștea, șoapta merge în vârful picioarelor goale, ea spune, spune simplu: „te iubesc, te iubesc floare!”. Zâmbesc și scriu, scriu și trăiesc să fiu rădăcina unui nufăr, seva cuvântului, puterea metaforei, să fiu eu, eu pur și simplu…

Vali NIȚU

 302 Vizualizari totale,  2 Vizualizari astazi

Print Friendly, PDF & Email
Social Share

1 COMENTARIU

comments user
Vali Nițu

Vă mulțumesc pentru gânduri și aprecieri…!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *