Continuă modernizarea infrastructurii din Municipiul Târgoviște

Continuă modernizarea infrastructurii din Municipiul Târgoviște

Daniel Cristian STAN a declarat, în legătură cu modernizarea infrastructurii Municipiului Târgoviște: „Am semnat și contractul de modernizare și reabilitare a străzilor din cartierul Prepeleac. Lucrările vor debuta în cel mult 2 săptămâni, iar durata de execuție nu va depăși 6 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor!

De precizat că programul de reabilitare a străzilor din orașul nostru, acum în derulare, vizează zeci de artere rutiere. 17 străzi cu o lungime de peste 12 km, vor fi reabilitate și modernizate în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”!

Bulevardele Independenței și Libertății, străzile Calea Domnească, 9 Mai, Virgil Drăghiceanu, Aleea Grivița, Gabriel Popescu, Boerescu Zaharia, Maior Brezișeanu Eugen, Calea Câmpulung, Ana Ipătescu, Locotenent Pârvan Popescu, Mihai Eminescu, Bărăției, Ilfovului, Porumbeilor, Costache Olăreanu vor face obiectul unor ample lucrări de reabilitare și modernizare, intervenții care vor viza atât partea carosabilă, cât și trotuarele. Cererea de finanțare a fost deja aprobată de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, valoarea cumulată a intervențiilor depășind 42.000.000 lei. Durata de execuție nu va depăși 12 luni, din momentul predării amplasamentului către constructor, iar în perioada imediat următoare va fi lansată licitația de execuție. Dacă acestor investiții le adăugăm și lucrările care au în vedere străzile Pădurii, Plantelor (realizate) și Liniștei, investiția care vizează modernizarea și reabilitarea străzii Calea București, realizată în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița, dar și lucrările de reabilitare care vizează bulevardul Regele Carol, bulevardul Mircea cel Bătrân, străzile Lt. Stancu Ion, Gării sau pasajul peste calea ferată pe DN 72, lângă Pavcom, acum în derulare, avem imaginea unei strategii bine articulate de modernizare a infrastructurii stradale a orașului nostru. În plus, se află în faza documentațiilor tehnice și proiectul privind reabilitarea străzilor Nicolae Dobrin, Crizantemei, Profesor Cornel Popa (tronsonul de legătură cu Centura), Bulevardul Regele Carol I (ramura adiacentă), Bulevardul Regele Carol I (tronsonul de legătură cu Bulevardul I.C. Brătianu), Oituz, Vidin, Teilor (completare), Apusului, Prisecii (completare), Calea Câmpulung (nr. 178), Înfrățirii (completare), Lămâiței, în lungime de 2925 ml”.

Vali NIȚU

Share this content:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.