În cadrul unei conferințe de presă, primarul Municipiului Târgoviște, Daniel Cristian STAN a făcut unele precizări extrem de importante, cu privire la reabilitarea infrastructurii din municipiul nostru: „Peste 135.000 mp.…
În cadrul unei conferințe de presă, primarul Municipiului Târgoviște, Daniel Cristian STAN a făcut unele precizări extrem de importante, cu privire la reabilitarea infrastructurii din municipiul nostru: „Peste 135.000 mp.…
Primarul Municipiului Târgoviște, Daniel Cristian STAN, a precizat: „A fost lansată licitația de achiziție a noilor mijloace de transport, aferente proiectului intitulat „Modernizarea transportului public la nivelul zonei urbane funcționale…
Daniel Cristian STAN, primarul Municipiului Târgoviște a adresat un sensibil mesaj pentru locuitorii urbei noastre: „Aproape că e copleșitor gândul. Încerc să mă gândesc cât m-am schimbat față de 5…
„Parada Copiilor”, a avut loc pe traseul Primăria Târgoviște, Bulevardul Mircea cel Bătrân, Calea Domnească, Stadion, unde copiii s-au bucurat de spectacole de dans, muzică sau demonstrații de gimnastică pe…
Bulevardul Libertății a găzduit concursuri de desene pe asfalt, de biciclete/triciclete/role, de șuturi la poartă, gimnastică aerobică, etc. În parcul Mitropoliei s-au desfășurat ateliere de pictură pe față, de mânuit…
Daniel Cristian STAN a declarat: „Sunteți obișnuiți cu mine vorbind în cele mai frumoase cuvinte despre Târgoviște, locul cel mai apropiat sufletului meu, singurul pe care pot să-l numesc pe…
În data de 1 Iunie, primarul Municipiului Târgoviște, Daniel Cristian STAN, va fi prezent la Deschiderea Festivă de la Complexul Turistic de Natație, de la ora 9,00 și la activitățile…
Daniel Cristian STAN, primarul Municipiului Târgoviște, a declarat în legătură cu noua sală de sport din Campusul Universității „Valahia”: Sala va avea o tribună de 180 de locuri, suprafața sportivă…
Primarul Municipiului Târgoviște, Daniel Cristian STAN, a declarat în legătură cu parcarea din zona stadionului „Eugen Popescu”: Parcarea de la stadion este deschisă publicului, în intervalul orar 8-23, cu excepția…
De Ziua Eroilor, Daniel Cristian STAN, primarul Municipiului Târgoviște, a transmis un mesaj emoționant: „Credință și libertate. Suflet și sânge. Biserică și Națiune. Acestea nu sunt cuvinte; sunt ziduri. Nu…